In aceasta dimineata, politistii Biroului de Investigatii Criminale din cadrul Politiei Municipiului Ploiesti, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe langa Judecatoria Ploiesti au descins la locuintele membrilor unei grupari infractionale specializata in obtinerea de credite bancare cu documente falsificate. Perchezitiile au fost efectuate cu sprijinul luptatorilor S.I.R.
Politistii au perchezitionat 11 locuinte din Ploiesti, apartinand membrilor gruparii infractionale, pana in prezent la sediul Politiei fiind conduse pentru cercetari 10 persoane.
Din cercetarile politistilor a rezultat ca membrii gruparii falsificau documente care atestau realizarea de venituri nereale, in baza carora se prezentau la institutii de credit si contractau imprumuturi banesti sau achizitionau in rate produse electronice si electrocasnice. Infractiunile au fost savarsite in perioada 2011 – 2012, prejudiciul cauzat prin comiterea faptelor fiind de aproximativ 250.000 lei.
Cu ocazia perchezitiilor efectuate de la domiciliul suspectilor au fost ridicate inscrisuri, si produse electronice si electrocasnice provenite din comiterea faptelor.
Cercetarile sunt continuate sub aspectul savarsirii infractiunii de inselaciune.