Ploiestiul a fost ieri un oras… academic
Academia Romana a tinut, ieri, o sesiune omagiala in premiera, la Ploiesti, aceasta fiind dedicata implinirii unui secol de la trecerea in eternitate a scriitorului Ion Luca Caragiale. A fost pentru a doua oara in istoria moderna a celui mai inalt for stiintific al tarii cand o sesiune a acestuia nu s-a organizat la Bucuresti. Evenimentul – desfasurat la Sala „Europa” a Consiliului Judetean – a fost deschis de catre presedintele Academiei Romane, Ionel Haiduc. Au mai fost prezenti: numerosi academicieni, presedintele Consiliului Judetean Prahova, Mircea Cosma, prefectul Marius Sersea, viceprimarul in exercitiu al Ploiestiului, Cristian Dumitru. Scriitorul Mircea Ionescu-Quintus a vorbit, cu acest prilej, despre personalitatea lui Caragiale si copilaria acestuia in mahalelele Ploiestiului, academicianul Dan Berindei – despre modelele dramaturgului din viata sociala, iar E.S. Monseniorul Ioan Robu – despre Caragiale si credinta crestina. Academicianul Nicolae Breban a mentionat ca partea cea mai substantiala a operei scriitorului o reprezinta, in opinia sa, nuvelele, despre care se vorbeste, din pacate, prea putin, iar academicianul Ion Aurel Pop a evocat respectul si iubirea lui Caragiale pentru romani. Academicianul Eugen Simion a aratat personalitatea complexa a dramaturgului, mentionand ca aceasta „depaseste limitele zeflemelii”, fiind, de asemenea, grav, profetic, fantastic, misterios si analist al sufletului religios. El a precizat ca, dupa 100 de ani, nu au disparut interesul pentru opera dramaturgului si tipologiile personajelor lui: „Tipatescu imbraca acum costume de la marile case de moda”, Catavencu vorbeste despre „tarisoara noastra” in discursuri si „a ajuns europarlamentar”, iar Fafuridi si Branzovenescu „iscalesc anonime si le transmit la centru prin mijloace electronice”. In schimb, Mitica „pierde timpul in cafenele, cu amicii”, si „critica guvernul asasin care taie leafa cu 25% si pensia cu 15%”. „Putem spune ca Mitica este primul nostru analist politic” a concluzionat Eugen Simion. La finalul manifestarii, viceprimarul in exercitiu Cristian Dumitru a inmanat distinctii din partea Primariei Ploiesti inaltilor oaspeti. Academicieni, precum si alti oameni de cultura, prefectul judetului si presedintele Consiliului Judetean au primit medalia omagiala „Centenar Ion Luca Caragiale”, scrierile complete ale dramaturgului editate de Academia Romana, precum si cate un exemplar din noua Monografie a orasului Ploiesti.
Ana-Maria MAXIM