Unitati spitalicesti cu fonduri UE
Uniunea Europeana ar putea deschide, din exercitiul financiar 2014-2020, noi linii de finantare pentru infrastructura de sanatate din Romania.
,,Am discutat cu comisarul european pentru sanatate, John Dalli, si a inteles care este situatia Romaniei, dar si a multor tari estice, iar liniile de finantare din 2014-2020 vor permite finantarea unor spitale, policlinici, alte tipuri de unitati spitalicesti, din fonduri europene. Pentru Romania va fi un foarte mare castig. Dupa ce noi vom contura aceasta proiectie bugetara la Bruxelles, vom incepe o campanie in tara pentru a da posibilitatea comunitatilor sa inceapa pregatirea acestor proiecte de accesare de fonduri europene”, a spus parlamentarul european Norica Nicolai.
ANFP evalueaza bunele practici din administratie
Agentia Nationala a Functionarilor Publici deruleaza, pentru al cincilea an consecutiv, ,,Competitia celor mai bune practici in administratia publica din Romania’’, continuand astfel demersurile pentru promovarea calitatii in administratia publica. Competitia se adreseaza tuturor institutiilor si autoritatilor publice si are ca obiectiv recunoasterea, diseminarea si premierea bunelor practici intalnite in sectorul public romanesc. Astfel, in perioada 1 martie – 30 aprilie autoritatile si institutiile publice au fost provocate sa-si inscrie proiectele in competitie, in prezent aflandu-se in desfasurare etapa de evaluare a acestora. Toate cele 59 de proiecte inscrise vor fi incluse intr-un ghid de bune practici si vor fi prezentate si premiate in cadrul Conferintei internationale Inovatie si Calitate in Sectorul Public, editia a V-a, eveniment ce va avea loc pe data de 28 iunie.
Parteneriat pentru educatia si informarea medicilor de familie
Colegiul Medicilor din Romania (CMR), Societatea Nationala de Medicina Familiei (SNMF) si Data Center Solutions anunta semnarea unui parteneriat strategic, intrat in vigoare incepand cu luna mai 2012, cu scopul unei mai stranse colaborari medicale interdisciplinare, precum si al promovarii activitatilor desfasurate de cei trei parteneri pe portalul formaremedicala.ro, si pe site-urile www.cmr.ro si www.snmf.ro. Scopul acestui parteneriat este imbunatatirea educatiei si a informarii medicilor de familie, in plus cei trei parteneri doresc initierea unor programe de educatie medicala continua online in vederea diseminarii informatiilor medicale de ultima ora catre medicii de familie, dar si a reglementarilor legislative si deontologice care definesc cadrul in care medicii isi desfasoara activitatea.














