La sfarsitul primului trimestru din anul in curs, populatia activa a tarii noastre insuma 9.759.000 de persoane, dintre care doar 9.019.000 de persoane dispuneau de o sursa certa de venit care sa le asigure traiul zilnic, restul de 740.000 de persoane fiind someri. Cu alte cuvinte, rata nationala de ocupare a populatiei active a fost de doar 62,3 la suta, fata de tinta de 70 la suta stabilita de Guvernul Romaniei in cadrul Strategiei Europa 2020. De retinut si faptul ca gradul de ocupare a fost mai mare pentru barbati (64,5 la suta), fata de 51,4 la suta in cazul persoanelor de sex feminin.
Pe baza datelor mentionate, reprezentantii Institutului National de Statistica au stabilit faptul ca raportul de dependenta economica (n.n. – adica numarul persoanelor inactive si in somaj care revin la 1000 de persoane ocupate) a fost, la finele primului trimestru din acest an, de 1.368‰, mai ridicat in cazul persoanelor de sex feminin (1.714‰), precum si in cazul celor care domiciliaza in mediul rural (1.427‰). C.D.