Gruparea ploiesteana de prim esalon se pregateste sa dea cateva „lovituri” pe piata transferurilor, in afara lui Guilherme (Concordia Chiajna) si a „lotului Cluj”, venit pe filiera Florian Walter, incercandu-se si cateva mutari spectaculoase.
Astfel, Mircea Rednic doreste sa lucreze in continuare cu Juliano Spadacio – mijlocas pe care l-a avut sub comanda la Astra si, daca acesta nu va semna cu Anorthosis Famagusta, in Cipru, echipa Petrolul este interesata de serviciile sale. Un alt ex-rapidist, Rui Duarte (in foto), este asteptat la negocieri, jucatorul considerat printre cei mai buni fundasi dreapta din tara fiind o prioritate pentru galben-albastri!
Altfel, fundasul stanga ex-petrolist Maxim este foarte aproape de a semna cu Concordia Chiajna.
Negocieri cu Grozav
Astazi, odata cu revenirea Nationalei Romaniei in tara, se va negocia si cu Gicu Grozav, jucatorul de la U. Cluj care este curtat si de Steaua, mai ales dupa ce cota sa a crescut simtitor prin golul marcat contra Elvetiei, la debutul sau in prima reprezentativa. Grozav, care este jucatorul lui Florian Walter, va primi o oferta generoasa, pentru a fi convins sa semneze cu Petrolul!
S-a stabilit programul
Petrolul va efectua primul antrenament pe 11 iunie, luni fiind programata reunirea echipei, la ora 11.00, la stadionul “Ilie Oana”. Apoi, dupa doua zile, se va efectua vizita medicala, la Bucuresti, iar in 14 iunie incepe primul stagiu centralizat, la Centrul National de Fotbal de la Mogosoaia (care va dura pana in 26 iunie).
Apoi, elevii lui Mircea Rednic vor merge, in perioada 30 iunie – 13 iulie, in cel de-a doilea stagiu centralizat, in Austria, urmand ca suporterii Petrolului sa-si poata vedea favoritii la lucru, in meciul de prezentare al echipei, in 15 iulie.
Marian DIMA