Ieri, a inceput pelerinajul anual la Icoana Facatoare de Minuni a Maicii Domnului cu trei maini sau „Trihirusa”, adusa la Biserica Eroilor Tineri „Inaltarea Domnului si Sfantul Stefan cel Mare” din Ploiesti de la Manastirea Neamt. Valorosul obiect de cult va ramane aici pana luni inclusiv, iar credinciosilor li se va permite accesul in biserica zilnic intre orele 7.00-24.00. Icoana – impodobita cu crengute de brad si orhidee albe si roz – se afla pentru a sasea oara in biserica ploiesteana, care o gazduieste in fiecare an cu prilejul praznicului Sfantului Voievod Stefan cel Mare, de pe 2 iulie. Aceasta dateaza din secolul al XVIII-lea, iar in 1779 a fost adusa de la Manastirea Hilandaru de la Muntele Athos de catre Sfantul Cuvios Paisie, staret al Manastirii Neamt intre anii 1776-1794. Este o copie a celei aflate la manastirea de la Muntele Athos. Cea de-a treia mana zugravita in icoana simbolizeaza darnicia Maicii Domnului si aminteste de viata Sfantului Ioan Damaschinul – un aparator al icoanelor in vremea iconoclasmului. El a trait in secolul al VIII-lea si a fost pedepsit de imparatul Leon Isaurul prin taierea mainii. Se spune ca sfantul a cerut tiranului sa-i dea mana pentru a o ingropa, dar in loc sa faca asta, s-a rugat Sfintei Icoane a Maicii Domnului sa-l vindece, iar rugaciunea i-a fost ascultata. Obiectul de cult este unul dintre cele mai importante din Moldova, fiind folosit in special in vreme de calamitati. La Biserica Eroilor Tineri din Ploiesti se afla, pentru cinci zile, si capul Sfantului Simeon din Muntele Minunat, daruit Manastirii Neamt de voievodul Stefan cel Mare in anul 1463, pentru pomenirea sa si a familiei sale. Zeci de prahoveni de toate varstele venisera, inca de ieri dimineata, in lacasul de cult pentru a se inchina si a se ruga, printre pelerini aflandu-se batrani si copii suferinzi, dar si persoane care ne-au spus ca, datorita credintei si a rugaciunilor, si-au vazut visurile implinite si s-au intors sa multumeasca Sfintei Fecioare si Sfantului Simeon.
A.M.