• Ieri, a fost inaugurat cel mai mare parc fotovoltaic din Prahova

Despre una dintre „grelele mosteniri istorice” ale judetului Prahova, pe vremuri faima Romaniei – respectiv fostul combinat de ingrasaminte chimice de la Valea Calugareasca, cu celebrii sai munti de cenusa piritica – se va vorbi la trecut. Ieri, in prezenta presedintelui Consiliului Judetean Prahova, Mircea Cosma, a numerosi alesi locali in functie si parlamentari, a avut loc inaugurarea celui mai mare parc fotovoltaic din judetul Prahova, investitie a firmei cu capital italian S.C. VIR COMPANY INTERNATIONAL SRL. Concret, pe o suprafata de 286.967 mp – ce au servit ca batale de fosfogips pentru fostul combinat – se va inregistra, conform declaratiilor presedintelui societatii amintite, Gianalfredo Tisocco – „un pionierat in domeniu”, avand in vedere ca la Valea Calugareasca, prin aceasta investitie, se vor rezolva doua situatii cu impact benefic asupra mediului: ecologizarea zonei prin inchiderea unui sit contaminat, si producerea de energie verde. Concret, investitorii italieni vor derula un proiect pentru dezvoltarea unui parc fotovoltaic, initial cu o capacitate de 5MW, urmand ca, ulterior, sa se realizeze un altul – de 10 MW. Subliniind ca au avut deschidere pentru realizarea investitiei atat din partea conducerii administratiei judetene, cat si a autoritatilor locale din Valea Calugareasca, reprezentantii italieni au mentionat ca la alegerea amplasamentului centralei solare s-au luat in calcul urmatoarele criterii: existenta unui potential solar valorificabil, care sa asigure eficienta investitiei; reducerea impactului asupra factorilor de mediu, terenul fiind neproductiv; existenta in zona a unor retele de transport a energiei electrice care sa permita racordarea la sistemul energetic national, dar si a infrastructurii rutiere. Panourile fotovoltaice si instalatiile aferente vor fi amenajate pe circa 90% din suprafata de teren mentionata mai sus, restul fiind dedicat spatiilor verzi, cailor de acces si zonelor de securitate. „In urma cu un an, am lansat un program de modernizare a celei mai mari comune din Prahova
– Valea Calugareasca, program ce vizeaza 40 de km de retea de alimentare cu gaz metan, 20 km de retea de alimentare cu apa, 18 km de drum cu asfalt, trotuare. Acum, asistam la demararea unei investitii care vine in completarea acestor lucrari, o investitie care rezolva greaua mostenire istorica a acestei zone. Practic, prin realizarea acestui
parc fotovoltaic, capitala Vinului
– Valea Calugareasca – devine si Capitala energiilor verzi. Spun asta deoarece, in aceasta toamna, va fi gata prima celula fotovoltaica a investitiei italiene, in plus, din luna august a.c., celalalt investitor american de la Valea Calugareasca va incepe actiunea de transport, pe calea ferata, a piritei, operatiune care va dura trei ani. In aceasta situatie, estimez ca intrega zona afectata de la Valea Calugareasca va fi ecologizata pana in anul 2020”, a declarat Mircea Cosma, presedintele Consiliului Judetean Prahova. Subliniind ca investitia demarata ieri este benefica pentru intrega comunitate, primarul din Valea Calugareasca, Vasilica Neacsu, a declarat: „Am sprijinit realizarea acestui parc fotovolatic intrucat administratia locala are tot interesul sa sustina activitatea unor investitori, ceea ce inseamna dezvoltarea comunei si crearea de noi locuri de munca”.
Tot ieri, la Aricestii Rahtivani s-a pus in functiune o investitie similara – un parc fotovoltaic, o parte din energia obtinuta cu ajutorul soarelui urmand sa se vanda in sistemul energetic national. In acest caz, este vorba despre o investitie privata, realizata de un investitor elvetian.
N.DUMITRESCU