Astazi, la ora 11:00, Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta “Serban Cantacuzino” al judetului Prahova, sub directa coordonare a Inspectoratului General pentru Situatii de Urgenta, va organiza activitatea intitulata “Amicii Pompierilor”.
Partenerul oficial al proiectului este S.C. Mobel Auto S.R.L., societate a carei incinta va gazdui acest eveniment. Obiectivul principal al actiunii consta in popularizarea masurilor si regulilor de comportare ce trebuie respectate in cazul producerii unei situatii de urgenta, protagonistii – copii cu varste intre 11-13 ani – fiind angrenati in diferite activitati precum: lectii de informare preventiva, concursuri tematice pentru verificarea informatiilor de profil, demonstratii de stingere, respectiv prezentarea atributiilor si tehnicii de interventie specific armei. De asemenea, la locul de desfasurare a avenimentului va fi amplasat si un punct de informare preventiva, “asezonat” cu materiale realizate la nivelul IGSU. Eforturile acestora vor fi rasplatite de organizatori prin oferirea diplomelor de merit si cadourilor, puse la dispozitie de partenerul nostru.
Concursul se va desfasura dupa urmatorul program:
– 11:00 – 11:40 – festivitatea de deschidere – lectii teoretice
– 11:40 – 12:10 – concurs – chestionar tematic
– 12:10 – 12:40 – demonstratii de stingere
– 12:40 – premierea participantilor.