Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Politiei Romane informeaza ca la ora 12.45, circulatia autovehiculelor se desfasura normal pe majoritatea drumurilor nationale si pe cele trei autostrazi, nefiind semnalate probleme deosebite de fluenta a traficului rutier.
In urma cu 45 de minute a fost reluat traficul pe DN14, la kilometrul 29+200 metri (la intrarea in localitatea Seica Mare dinspre Sibiu), unde a fost blocat timp de aproximativ doua ore, din cauza descoperirii, la o adancime de 40 cm sub covorul asfaltic, a unor proiectile.
Informam, totodata, ca DN7C (Transfagarasan) este inchis pe sectorul cuprins intre km 104 (Piscu Negru) si km 130+800 metri (Cabana Balea Cascada), pana la data de 30 iunie 2012 (conform regulamentului de functionare a drumului). Daca vremea o va permite, drumul va fi redeschis mai devreme.
Pentru prevenirea producerii unor evenimente rutiere grave, le recomandam conducatorilor auto sa circule cu viteza legala, adaptata conditiilor de drum si trafic, sa nu se angajeze in depasirea coloanelor mari de autovehicule si sa aiba permanent, in timpul calatoriei, centura de siguranta cuplata.