Acest preacuvios a trait in veacul al IV-lea si era din partile Rasaritului, unde s-a facut calugar si a pustnicit cu mari osteneli in desert. Venind apoi in Constantinopol in zilele lui Valens Arianul (364-378), care se ridicase cu razboi impotriva gotilor, l-a intampinat acest fericit sfatuindu-l si rugandu-l sa deschida biserica ortodocsilor. Cum imparatul nu l-a ascultat, el iarasi i-a iesit inainte si l-a dojenit asemenea, zicandu-i sa deschida si sa dea bisericile ortodocsilor, daca vrea sa nu piara fugind din fata vrajmasilor la razboi. Insa, imparatul a poruncit sa-l bata si sa-l arunce in maracini. Iar sfantul, iesindu-i inainte a treia oara, i-a apucat calul de frau, aratandu-i aievea pieirea, de nu va intoarce bisericile crestinilor. Imparatul maniindu-se, a poruncit sa-l puna sub paza pana ce se va intoarce de la razboi. Insa, ceea ce a prorocit sfantul s-a implinit. De aceea, Isaachie a fost marit si, petrecandu-si restul vietii in Constantinopol, s-a mutat catre Domnul in pace.