* Alimentele s-au scumpit si de 2500 de ori in ultimii 22 de ani

Romanii dau aproape jumatate din salariu doar pe mancare. Si asta pentru ca alimentele de baza s-au scumpit de mii de ori in perioada de dupa Revolutie. Spre exemplu, laptele, ouale si telemeaua de oaie costa de aproximativ 2.500 de ori mai mult decat in 1990, potrivit calculelor Institutului National de Statistica. In Romania, pretul alimentelor de baza a explodat dupa Revolutie. Cel mai mult s-a scumpit banalul usturoi. Daca, acum 22 de ani, un kilogram de usturoi costa circa 30 de lei vechi, acum usturoiul costa in jur de 12.400 de lei vechi. Cu alte cuvinte, pretul a crescut de 4.107 ori.
Merele s-au scumpit de peste 2.000 de ori in ultimii 20 de ani si asta desi Romania este unul dintre cei mai mari producatori de mere din UE, cu recolte anuale care depasesc 400.000 de tone.
O evolutie si mai “spectaculoasa” a avut pretul perelor: acestea s-au scumpit de 3.802 ori. Spre comparatie, in 1990, un kilogram costa 12 lei vechi, iar acum, tradus in lei vechi, un kilogram ajunge la 45.900. Varza, morcovii, ceapa si fasolea s-au scumpit de aproximativ 2.000 de ori. Cea mai “modesta” leguma de pe masa romanilor ramane cartoful, care s-a scumpit doar de 590 de ori.
La un salariu mediu net de 350 de euro, un roman cheltuieste lunar pe mancare 143 euro.
Daca se adauga si bauturile alcoolice, si tutunul, cu o pondere de 7,7% in salariul mediu, jumatate din banii unei familii se duc, practic, numai in magazinele alimentare.