UE a „pompat” in modernizarea satelor romanesti peste 4 miliarde de euro

Pana la inceputul lunii in curs, Agentia de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit (APDRP) a achitat beneficiarilor indreptatiti 3,75 de miliarde de euro din fondurile nerambursabile alocate Romaniei de catre Uniunea Europeana, prin Programul National de Dezvoltare Rurala 2007 – 2013. Astfel, procentul de absorbtie al fondurilor nerambursabile de acest tip a depasit 42 la suta, potrivit reprezentantilor APDRP.
Reamintim ca tipurile de investitii finantate prin PNDR sunt urmatoarele: Modernizarea exploatatiilor agricole (Masura 121); Cresterea valorii adaugate a produselor agricole si forestiere (Masura 123); Prima impadurire a terenurilor agricole (Masura 221); Renovarea si dezvoltarea satelor (Masura 322); Sprijin pentru crearea si dezvoltarea de microintreprinderi (Masura 312); Incurajarea activitatilor turistice (Masura 313). Pana in momentul de fata, la centrele judetene ale APDRP au fost depuse 99.251 de cereri de finantare a unor proiecte de investitii din domeniile mentionate, dintre care au fost selectate spre finantare 65.466 de cereri. De asemenea, din 2007 si pana astazi, au fost incheiate 58.439 de contracte de finantare a tot atator proiecte de investitii, insumand aproximativ 5 miliarde de euro. Cele mai multe cereri de fonduri nerambursabile au fost inregistrate in cazul Masurii 312 (respectiv 6.533, cu o valoare nerambursabila a proiectelor de 286 de milioane de euro, reprezentand 74,4 la suta din suma totala alocata), urmata de Masura 121 (unde au fost primite 6.123 de cereri de finantare cu o valoare nerambursabila a proiectelor de 760 de milioane de euro, reprezentand 83,2 la suta din fondurile totale alocate). La polul opus, figureaza Masura 221, cu doar 46 de cereri de finantare depuse, fiind admise la finantare 17 proiecte cu o valoare nerambursabila de 2,41 milioane de euro.
Asa cum am mai scris, acceptarea de catre Uniunea Europeana a finantarii nerambursabile a unui procent semnificativ din valoarea investitiilor derulate prin PNDR are drept principal scop micsorarea diferentei standardelor de viata dintre cetatenii care domiciliaza in orase si cei din mediul rural. Cum? Prin crearea cat mai multor locuri de munca la sate, dezvoltarea agroturismului si altor activitati mestesugaresti traditionale, alimentarea satelor cu gaze naturale si apa curenta, renovarea sau infiintarea, dupa caz, a unor dispensare medicale, camine culturale, biblioteci s.a.
D. CONSTANTIN