Procurorii Parchetului de pe langa Curtea de Apel Ploiesti au dispus trimiterea in judecata a lotului de inculpati din care face parte si primarul comunei prahovene Banesti, Ion Costache Petre. Astfel, in timp ce sotia sa, Ion Costache Livia, se pregateste de campanie electorala – fiind aleasa de catre pedelisti sa candideze la functia de edil al localitatii Banesti in locul sotului arestat, care fusese initial prezentat drept aspirant la un nou mandat – Ion Costache Petre va privi din spatele gratiilor modul in care va decurge lupta pentru primaria comunei.

Primarul din Banesti, alaturi de alti sapte inculpati, a fost trimis in judecata, la instanta penala a Curtii de Apel Ploiesti. Dosarul penal 375/42/2012 a fost inregistrat la data de 15 mai, cu patru inculpati – printre care si primarul Banestiului – in stare de arest preventiv. De altfel, joi, 17 mai, judecatorii Curtii de Apel Ploiesti au constatat temeinicia si legalitatea masurii arestarii preventive a celor patru si, prin urmare, au respins ca neintemeiate cererile de inlocuire a masurii arestarii preventive cu masura obligarii de a nu parasi localitatea sau tara formulate de catre inculpati.
In sarcina primarului Ion Costache Petre s-a retinut, la data arestarii sale, ca, „in luna decembrie 2010, pentru a crea o aparenta de legalitate sustragerii de conducte de alimentare de apa apartinand OMV Petrom si Companiei Publice Banesti SA, a dat dispozitie directorului acesteia din urma sa intocmeasca in fals un contract de prestari servicii ce nu fusese aprobat de Consiliul Local Banesti. Acest contract a constituit paravanul la adapostul caruia s-au comis faptele de sustragere a conductelor de alimentare cu apa apartinand Companiei Publice Banesti SA. In sarcina aceluiasi inculpat s-a mai retinut faptul ca a primit in mod repetat, in toamna – iarna 2010, suma de 10.000 de lei (de la inculpatii Tudorache si Calin) pentru a elibera, in exercitarea atributiilor de serviciu, un aviz de efectuare a lucrarilor de dezafectare si reabilitare a sistemului de alimentare cu apa si pentru a interveni pe langa un agent de politie pentru ca acesta sa nu-si exercite in mod corespunzator atributiile de serviciu. In acelasi timp, inculpatul nu a luat masuri pentru asigurarea inventarierii, evidentei statistice, inspectiei si controlului efectuarii serviciilor publice de interes local (alimentare cu apa, salubrizare si altele), rezultand pierderi de 600.000 de lei pentru Compania Publica Banesti SA, de la un profit in perioada precedenta de 500.000 de lei. Referitor la infractiunea de conflict de interese, s-a retinut ca inculpatul a incheiat un contract de furnizare, ca reprezentant al Consiliului Local Banesti, cu o societate administrata de ginerele sau”.
Ion Costache Petre a fost trimis in judecata sub aspectul savarsirii infractiunilor de conflict de interese, complicitate la furt calificat cu consecinte deosebit de grave si trafic de influenta.
V.STOICA