Localnicii din comuna Brebu sunt foc de suparare. Nu mai au in gradini nimic din tot ce au cultivat, in speranta ca vor avea ce pune pe masa tot anul. Sambata insa, in 20 de minute, toata munca lor a fost distrusa. Grindina care a cazut din abundenta, formand un strat de 25 de centimetri, a ingropat tulpinile de rosii, a culcat porumbul si a ciuruit vita-de-vie. Localnicii spun ca nu au mai vazut de mult asa prapad la ei in localitate.
Culturile localnicilor din Brebu au fost calamitate in proportie de 80%. Multi dintre ei s-au apucat deja sa planteze alte legume in gradini.