Te informam, ca sa stii cum sa votezi

Ziarul PRAHOVA ramane consecvent ca, ori de cate ori, in Romania, urmeaza sa se desfasoare evenimente importante – asa cum sunt alegerile, sa prezinte cat mai multe prevederi legale stabilite in acest sens, astfel incat cititorii sa fie cat mai bine informati despre votul pe care urmeaza sa-l exercite. Este si cazul rubricii de fata, prin intermediul careia ne propunem sa va informam despre scrutinul electoral de luna viitoare.
Partidele politice, aliantele politice, aliantele electorale si organizatiile cetatenilor apartinand minoritatilor nationale isi pot stabili semne electorale, pe care le comunica Biroului Electoral Central in termen de 10 zile de la constituirea acestuia. Partidele politice, aliantele politice si aliantele electorale care au participat la alegerile locale anterioare isi pot pastra semnele electorale, avand obligatia sa le comunice Biroului Electoral Central. Semnele electorale folosite la alegerile anterioare nu pot fi utilizate de alte partide politice, aliante politice sau aliante electorale decat cu consimtamantul scris al celor carora le-au apartinut, respectiv al partidelor care au alcatuit alianta initiala.
Semnele electorale nu pot fi contrare ordinii de drept si bunelor moravuri si nu pot reproduce sau combina simbolurile nationale ale statului roman, ale altor state, ale organismelor internationale ori ale cultelor religioase. Fac exceptie partidele politice care sunt membre ale unor organizatii politice internationale, acestea putand utiliza semnul organizatiei respective ca atare sau intr-o combinatie specifica. Semnele electorale comunicate Biroului Electoral Central trebuie sa se deosebeasca foarte clar de cele anterior inregistrate, fiind interzisa utilizarea acelorasi simboluri grafice, oricare ar fi figura geometrica in care sunt incadrate. Se poate folosi ca semn electoral semnul permanent declarat la inscrierea partidului politic sau a aliantei politice. In toate circumscriptiile electorale, partidele politice, aliantele politice si aliantele electorale, formate la nivel national, respectiv judetean, trebuie sa foloseasca acelasi semn electoral.
In cazul semnelor electorale noi, daca acelasi semn este solicitat de mai multe partide politice, aliante politice ori aliante electorale, atribuirea se face in beneficiul partidului politic, aliantei politice ori aliantei electorale care a inregistrat prima respectivul semn. Daca nu se poate stabili prioritatea, se procedeaza la tragerea la sorti efectuata de presedintele Biroului Electoral Central. Biroul Electoral Central aduce la cunostinta publica semnele electorale si le comunica prefectilor, pana la data ramanerii definitive a candidaturilor, in vederea imprimarii lor pe buletinele de vot.
(Va urma)