FC Petrolul o intalneste, duminica, in deplasare, pe Vointa Sibiu, intr-un meci extrem de important pentru partea inferioara a clasamentului Ligii I. Dupa o serie de prestatii bune, cu 7 puncte castigate in ultimele trei confruntari, “lupii” privesc cu incredere, dar si cu prudenta, acest duel, dorindu-si sa obtina un rezultat care sa le amelioreze situatia in lupta pentru evitarea retrogradarii.
“Incepand de luni, am lasat in urma ceea ce s-a intamplat cu CFR Cluj si ne-am axat pe pregatirea jocului cu Vointa Sibiu, care, prin incarcatura lui, este mult mai greu si mai important in configuratia clasamentului. Greu pentru ca jucam in deplasare, cu o adversara directa, si, din cate am inteles, pe un teren care nu favorizeaza jocul de constructie”, a declarat Gheorghe Multescu. “
Petrolistii vor intra, de astazi, in cantonament, urmand ca, maine dimineata, sa plece spre Sibiu, acolo unde, dupa-amiaza, vor efectua ultimul antrenament de dinaintea confruntarii de duminica. Din lot nu fac parte Florin Maxim, suspendat, si Valentin Negru, inca nerefacut complet. Partida va incepe la ora 17.00, fiind televizata de catre Digisport 1.