– Ce reprezinta pentru dumneavoastra castigarea, pentru a doua oara, a con-cursului organizat pentru obtinerea dreptului de a canta pe vioara Guarnierius del Gesu – “Catedrala” ?
– O mare bucurie si o mare responsabilitate, in acelasi timp.
– Pe ce perioada vi s-a acordat dreptul de a o utiliza ?
– Pentru o perioada de cinci ani, din momentul in care voi reintra in posesia instrumentului.
– Care este istoria acestui instrument?
– In afara de faptul ca a cantat la aceasta vioara maestrul Enescu, el cumparand-o din banii sai, nu se cunoaste istoricul viorii.
– Cum se explica faptul ca de fiecare data ati fost singurul concurent, in conditiile in care instrumentul pe care a cantat George Enescu are calitati remarcabile ?
– Prin faptul ca, in primul rand, conditiile de inscriere la concurs nu permiteau accesul decat celor cu un CV impresionant, respectiv cu premii internationale la concursuri importante, discografie in tara si in strainatate, concerte pe marile scene ale lumii muzicale sau in compania unor orchestre de mare prestigiu si, nu in ultimul rand, datorita repertoriului amplu impus pentru a fi pregatit pentru concurs, repertoriu din care juriul a ales ce anume sa fie cantat.
– Pe ce scene ale lumii ati sustinut recitaluri, in ultimii ani, cu aceasta vioara ?
– Am intreprins mai multe turnee in Spania, unde am cantat pe aproape toate scenele filarmonicilor spaniole, in concerte cu orchestra sau in recitaluri acompaniate de pian si chiar anul trecut am intreprins un turneu intitulat „Enescu in Italia”, organizat de Institutul Cultural Roman din Venetia, in colaborare cu Muzeul National “George Enescu” din Bucuresti, care s-a intins pe o perioada de cateva luni si a cuprins concerte la Venetia, Torino si Verona.
– Ce inregistrari ati realizat cu aceasta vioara pana in prezent si ce inregistrari veti realiza in perioada urmatoare ?
– Am fost inregistrat in timpul mai multor recitaluri si concerte, insa am in vedere realizarea unor imprimari cu lucrari de George Enescu atat pentru vioara si pian, alaturi de maestrul Valentin Gheorghiu, cat si a unor lucrari pentru vioara si orchestra, pe care le va dirija maestrul Horia Andreescu.
– Cat de des va vor putea asculta melomanii la Filarmonica „Paul Constantinescu” din Ploiesti, in acest an ?
– Ca de obicei, filarmonica ploiesteana reprezinta pentru mine o intoarcere acasa, avand in vedere faptul ca sunt solistul concertist al acestei formatii de exceptie din anul 1987, de cand am absolvit cursurile Conservatorului “Ciprian Porumbescu” din Bucuresti. Ori de cate ori va fi nevoie de mine voi raspunde prompt solicitarilor venite din partea institutiei. As dori sa mai adaug faptul ca, in 2008, dupa o lunga perioada de timp in care pe aceasta vioara nu a cantat nimeni in public, prima aparitie pe scenele din tara a avut loc la filarmonica din Ploiesti.
Ana-Maria MAXIM