Caderea guvernului condus de Mihai Razvan Ungureanu – dorita de suficient de multi romani – a surprins, totusi, pentru ca de prea multe ori s-a incercat desfiintarea cozilor de topor ale lui Traian Basescu si tot de atatea ori demersurile au esuat. Acum, probabil, cutitul s-a apropiat destul de mult de osul suportabilitatii si, iata, dupa 78 de zile de guvernare, MRU s-a vazut trantit, pur si simplu, de pe „armasarul” pe care tinea mortis sa stea un timp indelungat. A fost, insa, trantit, cum spuneam, cu optimismul sau cu tot, dar, ca multi altii dintre noi care nu au masura realitatii, a tinut, iarasi, coada sus si a declarat cu aeru-i voit superior: „Nu mi-am spus ultimul cuvant!” Ce cuvant anume ar mai vrea sa pronunte nu se stie, dar, din cate se vorbeste prin toate mediile, se stie sigur ca nu va avea cui si unde sa-si mai rosteasca acel ultim cuvant. A vrut insa, sa-si tina „coada” sus si sa ne impresioneze – pentru ca nu a reusit nicicand in perioada guvernarii sale – sperand ca ne va induce o anume curiozitate cu care el sa se joace apoi cu noi de-a…mijoarca, vorba moldoveanului sau Ion Creanga. Ce stim, deocamdata, este faptul ca fostul premier Ungureanu n-are cum sa fie lider al PDL – pentru ca si acest partid are un statut si destul de multi activisti care au meritele necesare propulsarii lor la carma formatiunii – iar in ceea ce priveste candidatura sa la presedintia republicii – atentie, ca inlocuitor al lui Traian Basescu – trebuie sa recunoastem ca este, deocamdata, un pod prea indepartat!
Revenind, insa, la ultimul cuvant pe care multi alti „debarcati” din diverse functii il flutura la plecarea din postul in care au primit sutul unde trebuie, sa ne referim si la un alt „maiastru guraliv”, nimeni altul decat predecesorul lui MRU – Emil Boc. Si acesta ne-a dovedit ca are mancarici pe limba desi preocuparea lui de capatai ar trebui sa fie iesirea din mlastina in care se afunda tot mai mult si pe malul careia il asteapta multi sa-l…infulece. Ei bine, in acest context, fostul premier Boc tine si el sa-si spuna un ultim cuvant si da indicatii viitoarei guvernari, cu o seriozitate pe care nu a aratat-o nicicand in perioada cat si-a tinut fundul in fotoliul din Palatul Victoria. Ba, dovedeste o crasa amnezie daca ne gandim la faptul ca el n-a fost in stare sa faca respectivele lucruri, ci, mai mult, le-a aureolat cu gravitatea recesiunii economice, cu masurile impuse de organismele internationale si, practic, cu incapacitatea echipei sale de a gestiona mai bine tara. Acum, Emil Boc – ramas, inca, lider al partidului portocaliu-verde-albastru – isi da cu presupusul ca bine-ar fi ca noul guvern sa reintregeasca salariile bugetarilor pe care el le-a ciuntit, sa refaca pensiile batranilor – pe care el le-a furat pur si simplu, sa mentina stabilitatea politica, economica, financiara a tarii, facand abstractie ca la vremea guvernarii sale toate categoriile socio-profesionale il contestau, iar motiunile de cenzura intrasera in obisnuit.
Iata de ce cred ca, daca specimene ca Boc si Ungureanu doresc, totusi, sa-si spuna si cate un ultim cuvant, atunci acestea ar trebui formulate in genul „Oameni buni, am gresit. Iertati-ma!” Altfel, ultimul cuvant nu va dovedi decat lipsa de respect si de bun-simt.
Leon CHIRILA
