Ne aflam, iarasi, intr-o Saptamana Luminata, cu speranta ca lumina dumnezeiasca va mai limpezi, intrucatva, si mintile celor care ne conduc. Aceasta cu atat mai mult cu cat, iata, a inceput precampania electorala, tot mai evidenta prin „traditionalele” cadouri si prin „zbaterile” celor care-si doresc, cu ardoare, un loc la masa puterii. Puterea, cum bine stim, ii ademeneste pe multi dintre semenii nostri care vad in ea un veritabil afrodisiac, care sa-i ridice, intr-un fel, deasupra celorlalti. Practic, niciunul dintre ei nu „lupta” in batalia electorala pentru un scop nobil sau macar pentru a nu ne enerva in perioada demnitatii castigate, ci, pur si simplu, pentru scopuri personale, numai de el stiute. In dregatoriile vremelnic cucerite, alesii se considera egalii lui Dumnezeu, dar procedeaza doar dupa mintea lor ingusta, dovedindu-se nevrednici sa-L respecte, macar, pe Domnul. Ei uita ca singurul Dumnezeu, prin fiul Sau – Iisus – a facut minuni pe unde a trecut, spre binele oamenilor, si-apoi s-a jertfit tot pentru ei. La randul lor, cei ajunsi la putere arboreaza, chiar de la inceput, sintagma „Ciocu’ mic!”, „incaleca” pe situatie si-apoi nimeni si nimic nu le mai poate sta in cale.
Asa se face ca noi, muritorii de rand, ne multumim doar sa sesizam ca, vorba romanului, s-a urcat scroafa in copac, si sa suportam toate hachitele „demnitarilor”. Caci in noile lor haine – si coruptibile, si stricacioase, cum le spunea cineva chiar in aceste zile – ei se intrec in a da masura impotentei, a dorintei de parvenire, a marginirii mentale, a desconsiderarii celor carora le-au sterpelit voturile. Altfel, cum va explicati ca, exact la nivelul celui mai inalt demnitar al statului, s-au exprimat apelative de genul „Tiganca imputita” , ca s-a promis o demisie in 5 minute, iar acum, dupa alti doi ani de „domnie” nesimtitoare, se mai promite o alta in schimbul modificarii Constitutiei?
Printr-o anume empatie, afrodiziacul puterii afecteaza – fara niciun criteriu de selectie – intreaga sleahta de semeni de-ai nostri care ajung sa ne conduca. Invariabil, ei ne promit marea cu sarea, ne amagesc cu daruri felurite, ne sterpelesc, cum spuneam, voturile, si-apoi se cred Dumnezei. Fireste, fiecare in „parohia” lui, iar destui sunt si cei care-si fac mendrele la nivel national. De aceea revin la aceasta saptamana pentru a le reaminti tuturor celor care deja si-au pus in gand sa faca parte din viitoarea putere ca fiul lui Dumnezeu Cel adevarat le-a spus necredinciosilor– iar demnitarii, deopotriva, s-au dovedit necredinciosi– „Iarta-i Doamne ca nu stiu ce fac!”
Sa speram, asadar, ca lumina pe care am luat-o din Lumina Sfanta in noaptea Invierii ii va calauzi mai bine si pe cei care ne conduc sau ne vor conduce, astfel incat tot mai multe generatii „sa apuce” si vremurile adevaratei renasteri la care speram la fiecare Paste. Hristos a inviat!
Leon CHIRILA
