Doua femei cu identitate necunoscuta au intrat, saptamana trecuta, in curtea unei femei in varsta de 78 de ani, sub pretextul ca doresc sa achizitioneze fier vechi, oferindu-i 50 lei. Necunoscutele au inmanat proprietarei o bancnota de 100 lei, care a intrat in locuinta ?i a scos dintr-un dulap un plic ce continea suma de 2.200 lei. Dupa ce a schimbat bancnota celor doua cumparatoare, acestea au plecat, la scurt timp proprietara observand lipsa plicului cu bani. Partea vatamata nu a putut furniza date cu privire la semnalmentele celor doua persoane necunoscute.

Pentru a evita neplacerile cauzate de furturi din locuinta, cetatenii trebuie sa tina cont de faptul ca furturile din locuinte pot fi favorizate de urmatorii factori:
– lasarea descuiata a usii de acces, chiar pentru o perioada scurta;
– pastrarea unor sume mari de bani sau valori, fara a avea instalat un sistem de asigurare, paza si alarmare;
– lasarea ferestrelor deschise pe timp de noapte sau cand nu mai este nimeni in casa;
– permiterea accesului in locuinta dvs. a unor persoane necunoscute care pretind ca vand/cumpara diverse bunuri ori ofera diferite servicii;
– lasarea locuintei nesupravegheate pentru o perioada indelungata;
– inexistenta / nefunctionarea sistemelor „interfon” la intrarea in incinta blocurilor;
– absenta dispozitivelor de inregistrare video;
– oferirea de informatii legate de starea materiala a unor vecini, despre bunurile pe care le au in casa, programul zilnic al acestora etc. Persoanele care sustin ca reprezinta anumite institutii/firme si care se prezinta la domiciliul dvs., au obligatia sa se legitimeze (cu un document valabil/autentic), sa isi prezinte intentiile/scopul prezentei la domiciliul dvs., oferind date de contact pentru verificarea lor.