Ideea pentru consemnarea randurilor de fata mi-a sugerat-o o echipa celebra de fotbal, nimeni alta decat FC Barcelona – celebra, victorioasa ani de-a randul, incantatoare in joc, cu procente de posesie a mingii pe care nicio alta echipa nu le-a atins, campioana mondiala a cluburilor si cu cel mai bun fotbalist in componenta. Ultimele sale doua partide – cu Chelsea Londra si cu Real Madrid, in Champions League si, respectiv, campionatul Spaniei (supranumit El Clasico) – au dezamagit, cu toata posesia, cu tot Messi, cu toata celebritatea. A fost infranta fara drept de apel, chiar rusinos, pentru ca nu a mai aratat acea putere de lupta pentru victorie. Iar dezamagirea pe care a generat-o este vecina, cred, cu o posibila decadere, fireasca, as spune, daca vom compara situatia cu altele petrecute in societatea umana. Pe scurt, comprimand lucrurile, este vorba despre cresterea si decaderea unei echipe.
Istoria, evolutia lumii ne arata ca tot astfel putem vorbi si despre mari imperii – roman, otoman, rus si cate-or mai fi fost – care au avut o soarta similara, respectiv crestere, dezvoltare si decadere. Iar situatia poate fi considerata „la indigo” daca vom privi soarta partidelor politice de la noi. PNTCD-ul a crescut si a decazut de doua ori – fireste, motivele sunt diferite, dupa cum si PSD sau PNL au avut suisuri si coborasuri, cauzele fluctuatiilor fiind determinate, hotarator, de… neseriozitatea conducatorilor respectivelor formatiuni. Cat despre PDL, ce sa mai vorbim? Fuga din acest partid, atat a liderilor, cat si a membrilor – asemenea sobolanilor de pe o corabie care se scufunda – vorbeste de la sine despre prabusirea portocalie, schimbata deja in cu totul alte culori.
Lucrurile nu stau altfel nici in ceea ce-i priveste pe presedintii postrevolutionari ai tarii. Invariabil, ei au avut admiratia maselor largi ale populatiei si au „incalecat” pe val, dupa care capitalul de imagine li s-a diminuat constant, in cazul ultimului decaderea transformand presedintele- jucator in presedinte-javra!?! Si in cazul lor, neseriozitatea, ambitiile, orgoliile, factori independenti de ei si destule interese personale sau de grup au fost motivele care au creat premisele decaderii. De aceea, cred ca este bine sa reamintesc niste vorbe ale lui Octavian Paler, „ordonate” de el intr-un ipotetic dialog cu Dumnezeu. Astfel, sefii – oricare ar fi ei, demnitarii, persoanele si formatiunile politice care ajung la timona unei corabii – oricum se va fi numit – cei aflati, trecator, pe functii de conducere ar trebui sa invete cateva „lectii” pe care sa nu le uite niciun moment al perioadei cat au painea si cutitul in mana. Mai intai ar trebui sa invete ca dureaza doar cateva secunde sa deschida rani profunde in inimile apropiatilor, dar ca dureaza mai multi ani pentru ca acestea sa se vindece! Sa invete, de asemenea, ca un om bogat nu este acela care are mai mult, ci acela care are nevoie de cel mai putin. Si tot astfel sa invete si sa tina minte ca doi oameni se pot uita la acelasi lucru si ca pot sa-l vada in mod diferit, sau ca nu este suficient sa-i ierti pe altii, ci ca trebuie sa te ierti si pe tine insuti!
Poate ca in rastimpul preelectoral si electoral al acestui an, candidatii si toti cei „incalziti” de perspectiva alegerilor vor invata cu temeinicie vorbele maestrului Paler, astfel incat sa poata evita – dupa fireasca ascensiune – o neplacuta si rusinoasa decadere.
Leon CHIRILA
