Echipa FC Petrolul a pierdut cu 0-2 partida disputată în această seară, în deplasare, în Giulești, cu Rapid.
Bucureștenii au deschis scorul prin Ioniţă, care a profitat de o gafă incredibilă a defensivei ploieştene. Era minutul 28. Până la finalul primei reprize, niciuna dintre echipe nu au mai avut vreo ocazie importantă. Surdu a dublat avantajul gazdelor după o fază creată în banda stângă de Bozovic.
Hamza Younes a fost jucătorul ploieștenilor care a pus în pericol poarta lui Dani Coman, însă meciul s-a încheiat cu victoria gazdelor, 2-0.
Petrolul e pe locul 15, la 2 puncte de Sportul Studențesc. În etapa următoare, elevii lui Răchită joacă acasă cu Universitatea Cluj.