La inceputul domniei Sf. Constantin cel Mare (306-337), primul imparat roman care a recunoscut credinta crestina, el, impreuna cu Sf. Elena, mama sa credincioasa, au decis sa reconstruiasca orasul Ierusalim. Si-au facut un plan de a inalta o biserica pe locul patimilor si al invierii Domnului pentru a sfinti, din nou, taramurile legate de moartea si invierea Mantuitorului si a sterge manjirea pagana din sfintele locuri. Imparateasa Elena a pornit spre Ierusalim cu o mare cantitate de aur si, ajunsa acolo, a inceput sa ridice biserici in locul templelor pagane. In cautarea dupa Crucea Datatoare de Viata, imparateasa a aflat ca era ingropata in spatele templului lui Venus. A dat ordin sa se sape acolo si, intr-adevar, s-au gasit trei cruci, o scandura cu inscriptia lui Pilat si patru piroane care au strapuns corpul Domnului. Patriarhul Macarie, vazand un mort care era dus la groapa, a cerut ca acel om sa fie asezat, pe rand, pe fiecare dintre cruci. Cand corpul celui mort a fost asezat pe Crucea Mantuitorului, acesta a inviat imediat. Cu mare bucurie, imparateasa Elena si patriarhul Macarie au ridicat Crucea, astfel incat sa o vada toti cei care erau de fata.
