Potrivit intelesului din DEX, demisia inseamna o retragere dintr-o functie printr-o cerere scrisa. Cum se demisioneaza la noi, fata de cum se demisioneaza pe-aiurea, in lume, insa, nu prea se…pupa. Aminteam astfel, cu ceva vreme in urma, despre demisia presedintelui Germaniei dupa ce se descoperise ca facuse niste afaceri dubioase. Omul respectiv nu s-a vaicarit ca este vorba despre mana opozitiei, ca vreun dusman de moarte l-ar fi „turnat” cu rea-credinta. Nu, pur si simplu a demisionat fara a mai da explicatii. Si tot astfel, la Londra, a demisionat, saptamana trecuta, trezorierul Partidului Conservator. Motivul? Se spune ca ar fi pretins 100.000 de lire – respectiv 250.000 de lire, pentru a facilita posibila discutie – respectiv o discutie sigura, cu premierul Marii Britanii. Si nici acest demisionar nu a cracnit, nu s-a dat in stamba asa cum se intampla, de obicei, pe meleagurile carpato-danubiano-pontice. Si aceasta deoarece „institutia” demisiei, la noi, incumba o mare doza de perfidie.
Sa ne amintim, astfel, ce voios si cat de ferm „demisiona”, in cinci minute, presedintele Traian Basescu in primul sau mandat, inainte de „testul” la care a fost supus de catre 322 de parlamentari. La el, atunci, perfidia a insemnat, practic, o profunda amnezie, care, iata, tine si in acest al doilea mandat prezidential. Si a uitat deoarece nu a scris cu manuta personala o demisie scrisa – valabila, firesc, la 5 minute dupa votul din Parlament. Asa ca „verba volant”, iar „scripta” nu a avut cum sa mai ramana! Demisia este folosita cu mult spor si in randul antrenorilor diferitelor formatii sportive. Cand treaba nu mai merge, cand rezultatele echipei sunt din ce in ce mai rele sau nu se ridica la nivelul angajamentelor, auzim despre demisia tehnicianului care a pregatit lotul, desi – doza de perfidie mentinandu-se – respectivul impricinat trebuia demis. Asistam, astfel, la un joc de-a demisia pentru ca, de fapt, aceasta este o veritabila demitere. Procedeul, intr-un fel, nu permite…sifonarea prea puternica a imaginii celui demis care si-a dat…demisia! Si tot astfel stau lucrurile si pe taramul politic, unde demisia dintr-o formatiune ascunde, fara niciun dubiu, dorinta demisionarului de a se piti sub o alta umbrela politica. Perfidia este evidenta si inseamna, in toate cazurile, dorinta de a continua sa faci politica „pentru cetatean” dar, neparat, in…interes propriu. Crede cineva ca demisia de marti a lui Sorin Frunzaverde din PDL ar avea vreo legatura cu insatisfactia pe care i-ar produce-o proasta guvernare pe care a slujit-o ?! Categoric, nimeni, din moment ce s-a si cuibarit intr-un locsor care-i va permite oricand sa…demisioneze. Intreb, deci, cand vom ajunge ca demisia sa insemne, cu adevarat, un veritabil sut in fund, care sa doara teribil si sa nu-i mai permita…primitorului sa se miste macar vreo cativa ani?
Leon CHIRILA
