Vineri, în jurul orei 16.00, poliţiştii Secţiei Rurale nr. 9 Puchenii Mari au fost sesizaţi de către reprezentanţii primăriei locale, cu privire la faptul că mai multe persoane care se deplasează cu trei autoturisme, distribuie pe raza comunei pliante defăimătoare la adresa primarului, semnate de Dan Diaconesc, președintele Partidului Poporului(vezi foto).
Poliţiştii care s-au deplasat la faţa locului au identificat două din autoturismele semnalate, şi patru persoane. O patrulă de jandarmi aflată în zonă a depistat unul din autoturisme, cei doi ocupanţi ai acestuia fiind sancţionaţi contravenţional întrucât au refuzat să ofere date pentru stabilirea identităţii.
Persoanele depistate au negat faptul că ar fi distribuit pliante defăimătoare pe raza comunei Puchenii Mari, fapt infirmat de un localnic, care a depus reclamaţie împotriva acestora. El susţine că ar fi fost înjurat de unul dintre bărbaţi, în momentul în care i-a surprins distribuind astfel de pliante pe raza comunei.
Primarul localităţii a depus plângere împotriva persoanelor depistate, cercetările fiind continuate în vederea stabilirii împrejurărilor în care s-au desfăşurat evenimentele şi luării măsurilor legale.