Miercuri, în jurul orei 09.30, la sediul Secţiei 4 Poliţie s-a prezentat M. Maria, de 84 ani, din Ploieşti, care a reclamat că persoane necunoscute i-au sustras din locuinţă suma de 600 lei şi mai multe bijuterii din aur.
În urma verificărilor efectuate a rezultat că în ziua de 27.03.2012, în jurul orei 17.00, la domiciliul lui M. Maria s-a prezentat o femeie care i-a relatat faptul că este reprezentantă a unei firme de detergenţi şi doreşte să-i ofere gratis mai multe produse. M. Maria a invitat-o în bucătăria locuinţei pentru a-i prezenta produsele, iar după aproximativ 10 minute în locuinţă a intrat o a doua femeie, despre care prima a menţionat că este colega sa, iar, la un moment dat, prima femeie a cerut voie să mergă la toaletă şi s-a întors după 10 minute, după care cele două au plecat sub pretextul că merg la maşina care le aşteaptă în colţul blocului să-i mai aducă produse şi nu s-au mai întors.
În jurul orei 22.00 M. Maria a constatat că dintr-un sertar al mobilierului din bucătărie i-a fost sustras un plic în care avea suma de 600 lei şi din şifonierul din dormitor i-au fost sustrase mai multe bijuterii din aur.
Valoarea prejudiciului a fost estimată. la 5.000 lei.
Cercetările sunt continuate de lucrătorii secţiei în vederea identificării şi tragerii la răspundere penală a celor două tinere.
Semnalmentele celor două femei sunt următoarele:
– prima tânără:25 ani, înălţime 1,65 m, constituţie atletică, faţă rotundă, ten deschis la culoare, păr negru, strâns în coadă la spate, îmbrăcată cu o jachetă de culoare gri şi jeans gri.
– a doua tânără: 21 ani, înălţime 1,65 m, constituţie atletică, faţă ovală, ten măsliniu, păr negru, strâns în coadă la spate, îmbrăcată cu o jachetă din piele neagră şi pantaloni negri.
Persoanele care pot oferi informaţii despre cele două tinere sunt rugate să anunţe cea mai apropiată unitate de poliţie sau să sune la numărul unic de urgenţă 112.
Pentru a nu deveni victima infractorilor Poliţia vă recomamdă:
– Nu permiteţi persoanelor străine să intre în locuinţa dumneavoastră, indiferent de motivele invocate;
– Uşile trebuie să fie solide, cu sisteme de închidere sigure. Montaţi la uşă un vizor. Întotdeauna trebuie să vedeţi din casă cine este la uşă şi să deschideţi numai după ce v-aţi convins asupra identităţii şi intenţiilor persoanelor respective. Lipsa vizorului reprezintă o imprudenţă pe care unii au plătit-o scump;
– Nu lăsaţi niciodată o cheie de rezervă într-un loc ascuns, cum ar fi preşul de la uşă, într-un ghiveci sau în cutia poştală. Înlocuiţi imediat încuietoarea dacă aţi pierdut o cheie. Nu lăsaţi cheile la gâtul copilului, deoarece un răufăcător va fi tentat să-l urmărească şi să i le subtilizeze;
– Evitaţi discuţiile despre bunurile de valoare aflate în locuinţă;
– Nu ţineţi sume mari de bani sau bijuteri în casă, neasigurate şi nu lăsaţi impresia că deţineţi astfel de bunuri;
– Uşa de acces să fie prevăzută cu două încuietori, având sisteme de chei diferite şi cu lanţ de siguranţă pe interior;
– Dacă părăsiţi locuinţa în timpul nopţii lăsaţi o lumină aprinsă sau un aparat de radio în funcţiune;
– Nu spuneţi când sunteţi plecaţi în vacanţă.Nu lăsaţi bilet în uşă sau mesaje pe robotul telefonic prin al căror conţinut să certifice absenţa dumneavoastră.