Perioada cuprinsă între 15 martie şi 15 aprilie a fost declarata acum cinci ani ”Luna Pădurii”. Ministerul Mediului şi al Apelor şi-a propus astfel sensibilizarea opiniei publice pentru plantarea de arbori. Aşa că şi anul acesta se vor planta în această perioadă mai mulţi copaci. Plantările vor putea începe imediat ce solul va fi complet dezgheţat.
Potrivit reprezentanţilor Agenţiei pentru Protecţia Mediului judeţul Prahova stă destul de bine la capitolul pădure. 30% din suprafaţa totală a judeţului este acoperită cu păduri ceea ce înseamnă aproximativ 150.000 de hectare. La nivelul judeţului nostru avem însă şi o serie de păduri valoroase care au fost declarate situri Natura 2000.