Ieri dimineata, 30 de lucratori ai Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta (ISU) Prahova, ajutati de cinci autospeciale cu apa si spuma, s-au luptat, timp de o ora, cu flacarile pentru stingerea unui incendiu de proportii, izbucnit pe Str. Trifoiului din cartierul ploiestean „Bereasca” (vezi imaginea alaturata). Potrivit primelor cercetari, rezulta ca focul ar fi izbucnit la o singura casa, dupa care acesta s-a extins la alte trei locuinte, aflate in imediata apropiere.
Conform purtatorului de cuvant al ISU Prahova, Marina Dinu, incendiul, care a cuprins, in final, o suprafata de aproximativ 500 de metri patrati, a izbucnit cel mai probabil din cauza unui scurtcircuit la instalatia electrica. Din fericire, nu exista victime, insa pagubele materiale sunt considerabile intrucat, in pofida interventiei rapide a pompierilor, una dintre case a ars in totalitate, iar celelalte trei – in procent de 50 la suta.
C. DUMITRU













