* Interviu cu prof. univ.dr. Petre Prisecaru- sef colectiv de cercetare la Institutul de Economie Mondiala din cadrul Academiei Romane
Maine, Universitatea Petrol-Gaze din Ploiesti va gazdui lansarea unei interesante si de maxima actualitate lucrari economice, purtand semnatura unui colectiv de specialisti coordonat de prof. univ.dr. Petre Prisecaru – sef colectiv de cercetare la Institutul de Economie Mondiala, departamentul de Integrare Europeana si Cercetare Interdisciplinara. Despre volumul abia iesit de sub tipar – „Reconsiderari ale modelului capitalist de dezvoltare si guvernanta-Impactul crizei financiare”, dar si despre alte teme la zi ale economiei mondiale, ale celei din UE si, bineinteles, din Romania, am avut onoarea sa dialogam cu reputatul economist, iar in cele ce urmeaza va prezentam unele dintre cele mai importante opinii ale domniei sale.
– Domnule profesor, in contextul atat de larg al dezbaterilor actuale, nu de putine ori controversate, despre criza economico-financiara, despre politicile monetare si fiscale, despre datorii, riscuri si cautarile disperate ale unor solutii, ce propune cartea pe care o semnati alaturi de alti specialisti in domeniu ?
– Cartea „Reconsiderari ale modelului capitalist de dezvoltare si guvernanta – Impactul crizei financiare” propune o analiza a unora dintre problemele actuale ale economiei mondiale, atat legate de criza financiara si de cea economica, cat si de alte aspecte de asemenea importante: doctrine economice, conceptul de model social-european, dezvoltarea sustenabila, securitatea economica, regandirea modelului chinez de dezvoltare, guvernanta etc. Ceea ce tin sa subliniez este faptul ca vorbim despre o carte scrisa de economisti, respectiv de o echipa de cercetatori de la Institutul de Economie Mondiala din cadrul Academiei Romane. Mai mult decat atat, chiar din primul capitol, cartea face trimitere la analizele financiare si economice realizate de laureati ai premiului Nobel, in special la cele care poarta semnaturile a doua voci foarte autorizate – Paul Krugman si Joseph Stiglitz. Analisti foarte atenti la ceea ce se intampla in economia mondiala si in economia UE, acestia nu au ezitat sa formuleze critici foarte severe – mai ales Stiglitz – privind retetele de austeritate impuse unor tari, activitatea speculativa si goana dupa profit a sectorului financiar-bancar care au creat mari dificultati unor state- Islanda, Irlanda sau din sudul Europei, aplicarea teoriilor neo-liberalismului monetar impuse de FMI sau implicarea decidentilor politici. Marea problema a economiei mondiale actuale este legata de incertitudinile lasate de criza financiara, dar si de faptul ca somajul este, in prezent, in intreaga lume, foarte mare. Datele oficiale vorbesc despre 240 de milioane de someri, dar exista pareri potrivit carora numarul acestora este chiar mai mare. In acelasi timp, cam 1 miliard de oameni traiesc cu mai putin de un dolar pe zi, in timp ce preturile la produsele alimentare sunt foarte mari. Evident ca sunt multe alte aspecte care ar putea fi aduse in discutie – decalaje, resurse, calitatea guvernantei nationale – un exemplu fiind cel al Greciei, intrata in zona euro desi nu indeplinea criteriile si apoi cu indatorarea masiva, dar si cu risipa si populismul desantat.
– Cei care vor citi cartea vor gasi, domnule profesor, detalieri ale aspectelor pe care le-ati enumerat. Pentru cititorii nostri ma grabesc sa va intreb daca analistii pe care i-ati invocat propun si solutii, fiindca deja la noi si in lume se vorbeste despre un alt val al crizei ?
– Din pacate, este foarte greu de gasit solutii. Insa, indiferent carei doctrine ii apartin, marii economisti pe care i-am prezentat in carte sunt de acord ca sunt necesare o reformare a cadrului de reglementare, precum si o consolidare la nivel institutional, astfel incat sa poata fi prevenite alte derapaje ale celor implicati pe piata financiara. Apoi, criza financiara si cea economica au adus in discutie reconsiderarea modelelor de dezvoltare si de guvernanta economica. Fara indoiala ca este nevoie de o imbunatatire substantiala a guvernantei.
– Sa inteleg, domnule profesor, ca acest termen de guvernanta pe care l-ati folosit face trimitere mai mult decat la implicarea unui guvern al unei tari sau al alteia ?
– Intr-adevar, implica mult mai mult. Pe langa guvernul national, este vorba despre o serie de actori importanti – institutii oficiale si neoficiale, incepand de la autoritati publice pana la norme, cutume sau traditii. Am sa va dau un singur exemplu, intre institutiile neoficiale se regaseste, de exemplu, coruptia. E clar ca vorbim despre un mecanism complex, unde e nevoie sa se inteleaga ca nu numai guvernul este cel implicat. La nivelul UE, de exemplu, functioneaza ceea ce se cheama guvernanta multinivel, cu implicatii la nivel comunitar, national, regional, cu consultari si interactiuni intre zonele publice si cele private pentru definirea unor strategii in care se regasesc cei mai diversi „actori” – patronate, sindicate, organizatii de femei, asociatii profesionale etc. Criza a evidentiat si limitele sistemului european de guvernare si faptul ca se impune sa se reconsidere modelul economiei sociale de piata din UE.
– Sa vorbim despre Romania, domnule profesor.
– Romania traverseaza o perioada dificila, fiindca ne-a afectat foarte mult criza. Inainte de criza, deci pana in 2008, intrarile de capital strain in tara noastra erau foarte mari- undeva la aproape 9 miliarde de euro pe an, compensand deficitul ridicat al balantei comerciale. Or, in prezent, vorbim cam despre
1,5 miliarde de euro pe an, insa reprezentand recapitalizari ale unor banci si corporatii, nu investitii. Mai mult, dupa criza a ramas cea mai mare datorie publica din istoria tarii, iar agentii economici si populatia s-au indatorat excesiv, nu insa pentru a investi, ci luand credite de consum si imobliare. E stiut ca a explodat sistemul leasing pentru masini. Ca urmare, in prezent, multi romani si multe societati nu pot plati datoriile luate, in timp ce destule companii straine au realizat in Romania marje de profit de cateva ori mai mari decat in statele de origine, invocand riscurile de pe piata romaneasca. Si fara a ezita ca la primele semne de criza sa refuze sa reinvesteasca profiturile la noi, trimitand acasa sume uriase de bani si accentuand decapitalizarea economiei romanesti. Ceea ce, dupa dezindustrializarea masiva din anii ’90, a agravat si mai mult dificultatile din economia romaneasca.
Dintr-o alta perspectiva, este ingrijorator faptul ca avem un procent prea redus de absorbtie a fondurilor europene. Iar la acest capitol sunt multe aspecte de discutat – de la obstacolele legislative la structurile institutionale, si de la elaborarea si evaluarea proiectelor la rambursarea banilor. De cate ori am avut prilejul, am transmis neoficial unor reprezentanti ai UE punctele noastre de vedere privind absorbtia fondurilor europene, fiindca am realizat in cadrul colectivului pe care il coordonez o ampla consultare pe aceasta tema. Dupa opinia noastra, Comisia Europeana ar trebui sa urmareasca finantarea cu prioritate a proiectelor din infrastructura si a celor destinate intreprinderilor mici si mijlocii (proiectele pentru acestea fiind in prezent putine), fiindca acestea pot sa realizeze si noi locuri de munca. Mai ales in state din sudul si estul Europei guvernanta economica este deficitara, populismul, coruptia, evaziunea, risipa de fonduri, managementul catastrofal, birocratia afecteaza negativ performantele economice.
Impozitarea reprezinta, de asemenea, o alta cauza, impunandu-se, in ceea ce priveste Romania,o regandire in sensul reducerii, fiindca 16 la suta este foarte mult. De altfel, credem ca si autoritatile romanesti ar trebui sa ne consulte, in calitatea noastra de specialisti, ceva mai mult.
– S-au facut tot felul de previziuni despre anul 2012, se vorbeste tot mai mult despre amenintarea unui nou val al crizei. Domnia voastra ce parere aveti ?
– 2012 si 2013 sunt ani grei pentru Romania. Trebuie sa platim din imprumuturile luate, iar una dintre marile probleme nerezolvate cu care se confrunta Romania vizeaza evaziunea fiscala si modul in care sunt cheltuiti banii publici. Inregistram o evaziune foarte mare in ceea ce priveste TVA si accize, reprezentand cam 10-15 miliarde euro pe an. Or, daca s-ar reduce la jumatate, e limpede ca nu ar mai fi probleme privind plata pensiilor si a salariilor. La randul ei, „mica evaziune”, cea inregistrata in randul agentilor economici si al persoanelor fizice, reprezinta cam tot 10 -15 miliarde euro pe an. Unde ajung banii ? E clar ca in buzunarele „marilor evazionisti” ? Si sunt cunoscute domeniile: traficul cu cereale, importul de legume-fructe, importul de flori,
2 milioane de tone de produse petroliere neaccizate si fara TVA, ba chiar si painea si carnea, despre care asociatiile de profil sustin ca nu au TVA,dar cumparatorul vede contrariul.
Cat priveste investitiile pe bani publici, sunt cunoscute exemplele de cheltuieli facute aiurea, in parcuri la tara si alte asemenea ! Avem nevoie de investitii, dar ele trebuie facute, de exemplu, in infrastructura. Este stiut, de asemenea, si jaful facut de ministere si primarii – „ceva” care costa 10 lei se cumpara cu 100 de lei, fiindca e din bani publici. Ce face Curtea de Conturi ?!
– Imi permit sa intreb, din nou, domnule profesor. Exista solutii ?
– Dupa parerea mea, nu stiu daca acest guvern mai are timp, dar cel viitor trebuie sa intervina, de exemplu, radical in domeniul evaziunii. Nu se poate sa existe atata jaf in perioade dificile, precum cea actuala !
– Domnule profesor, vorbeati la inceputul dialogului nostru despre nivelul ridicat al somajului in lume. Sa incheiem cu cateva aprecieri privitoare la cel din Romania.
– Conform datelor oficiale, rata somajului este mica in Romania, prin comparatie cu alte state. In Spania, de exemplu, somajul este de 50 la suta in randul tinerilor, ceea ce este foarte, foarte mult. Dar, in acelasi timp, nu trebuie ignorat faptul ca la noi sunt multe persoane fara loc de munca iesite din statisticile oficiale, fiindca nu mai beneficiaza de nicio forma de sustinere din partea statului. Apoi, trebuie sa ii socotim si pe cei plecati din tara: 1 milion de oameni prin Italia, alt milion prin Spania, in Marea Britanie cateva sute de mii, in Grecia erau sute de mii, mai putini prin Israel, Franta, Germania, Canada sau SUA. Cu totii – cel putin 3 milioane de persoane. Este adevarat ca trimit bani acasa, dar si pierderile statului sunt importante; nu contribuie la productie si la PIB, nu platesc impozit, asigurari sociale, asigurari de sanatate sau la fondul de somaj. Sigur, se pune intrebarea daca ar fi avut unde se munceasca ? De aceea spuneam ca trebuie sa creasca nivelul de absorbtie al fondurilor europene, mai ales la nivelul intreprinderilor mici si mijlocii care sa creasca si numarul locurilor de munca.
– Va multumim.
Luiza RADULESCU PINTILIE
