Din cauza timpului nefavorabil, până la această oră au fost anulate un numar de 330 trenuri precum şi trenuri suburbane. Pentru perioada 13-15 februarie:
– pentru parcursul neefectuat, la trenurile care înregistrează întârzieri, la solicitarea călătorilor, se va restitui integral contravaloarea biletelor (pt distanța neefectuată);
– pasagerii pot efectua călătorii, fără plata diferenţelor tarifare, la alte trenuri sau pe alte rute pentru care au bilete, în situația în care apar modificări în circulația trenurilor la care au bilete valabile;
– în trenuri se pot cumpăra bilete la tarif de casă, în situatia în care călătorii nu au timp să-şi cumpere bilet din cauza modificărilor de circulaţie;
– în situația anulării unui tren, călătorii vor fi directionați către alte trenuri cu aceleași destinații.

Situația actualizată poate fi vizionată aici.