LUNI

ÎN ŢARĂ: Vremea se va menţine rece, local geroasă dimineaţa în jumătatea de est a ţării. Cerul va fi mai mult noros în regiunile vestice, nordice şi centrale, unde vor cădea precipitaţii mixte în cursul zilei şi mai ales sub formă de ninsoare noaptea. În zona de munte va ninge, moderat cantitativ în nordul Carpaţilor Orientali. În restul teritoriului cerul va fi temporar noros, local va fi ceaţă, posibil persistentă în Lunca Dunării, iar precipitaţii se vor semnala doar izolat, noaptea. Vor fi condiţii de producere a poleiului. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări pe litoral şi în Delta Dunării. Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între -4 şi 6 grade, iar cele minime se vor încadra între -11 şi -1 grad, uşor mai ridicate pe litoral.