Vantul de peste 100 de kilometri pe ora care a batut in rafale, in ultimele zile, in zona inalta a muntilor Bucegi a spulberat zapada deja depusa, ducand la formarea unor noi straturi de nea care ar putea, in orice clipa, sa o ia la vale, formand avalanse periculoase. Daca, la Varful Omu, zapada a ajuns la aproape un metru, iar la Sinaia – la peste 107 centimetri, in zonele in care aceasta a fost spulberata de vantul deosebit de puternic stratul are si trei metri inaltime. Din cauza depunerii proaspete de zapada viscolita, in Bucegi ramane in vigoare atentionarea de grad mare de risc pentru producerea avalanselor spontane. La peste 1.800 de metri, stratul de zapada de la suprafata, depus in cea mai mare parte in urma cu trei zile, este putin rezistent si masoara circa 30-40 cm. Pe de alta parte, stratul instabil de la suprafata atinge si 60 de centimetri, in zonele unde a fost depozitat de vant. Din cauza instabilitatii acestui strat superior, pe majoritatea pantelor suficient de inclinate, avalansele pot fi provocate inclusiv din cauza greutatii zapezii.