Cel mai amplu capitol al „Impresiilor”, al III-lea, este intitulat „Calatorie in Italia”. De fapt, este cel care acopera cel mai putin titlul. Nu este vorba aici numai despre excursia, prima pe care a facut-o in aceasta tara, de mai bine de doua luni, pe care o si precizeaza – de la mijlocul lui decembrie 1923 pana la 20 februarie 1924. Fiind o deplasare lunga si costisitoare, nu si-a mai gasit alti parteneri de calatorie, fiind insotit numai de sotia sa. Este foarte greu, din capitolul amintit, sa desprindem impresiile lui primare. Ca si la celelalte excursii nu si-a luat (sau nu le-a pastrat) notari care sa-i serveasca la elaborarea textului peste doua decenii de la efectuarea calatoriei. El raporteaza tot ceea ce descrie si la prima impresie (desigur, foarte puternica) dar si la confruntari cu revenirile ulterioare in aceleasi locuri si asupra acelorasi motive, lucru pe care nu-l ascunde nicaieri. Si nu numai atat. Chiar de prima data, el se ducea in Italia pregatit pentru ceea ce avea sa vada, adaugand vastei lui culturi lectura unor lucrari valoroase privind aceasta tara. Desigur, ca a continuat sa faca acest lucru si dupa aceea ajungand sa vada aceasta tara, nu ca un simplu calator, ci ca un erudit. Observatiile sale personale se amesteca cu cele citite sau auzite, care se sprijina reciproc, si el face, evident, acest lucru oferind nume de autori si chiar citand randuri intregi din lucrarile cercetate sau din cele auzite (discutii, conferinte). Traseul urmarit in „Amintiri” este cel al excursiei din 1923-1924 si capitolul este structurat pe principalele popasuri ale arhitectului. Acestea sunt: Venetia – cu cea mai mare intindere; Milano si el destul de amplu. A urmat o scurta iesire din Italia, in Franta, la Nisa, dupa care s-a reintors in Peninsula. Noile popasuri au fost Genova, foarte scurt, staruind mai mult asupra Florentei si incheind apoteotic cu Roma, orasul etern.
In cadrul acestor mari subcapitole este greu sa urmaresti ordinea in care sunt prezentate obiective unice. Uneori ele apar asa cum le-a vizitat, alteori in cadrul analizei unei anumite epoci. Oricum, trecerea se face, in mod firesc, dupa cum tot firesti apar si referirile la evenimente istorice, politice, sociale ori culturale sau citatele mai lungi sau mai scurte, din autori latini sau italieni, sau straini (printre care si romani). Iti dai seama usor ca Socolescu nu vrea sa epateze pe nimeni cu cunostintele sale enciclopedice, ci doar isi monteaza impresiile intr-un larg cadru cultural-artistic. Nu se sfieste sa recunoasca faptul ca l-a condus in aprecierea unei opere de arta cutare sau cutare autor, dar aduce si punctele lui de vedere fie in completare, fie chiar in usoara contrazicere. Important este ca priveste cu aceeasi atentie si monumente renumite (ca San Marco la Venetia, Domul la Milano, Signoria la Florenta sau bazilica San Pietro la Roma etc.) despre care citise atata incat probabil ca la prima vizita a avut senzatia de „deja vu”, ca si pe cele mai putin cunoscute pe care are placerea sa le descopere.
Oricum, daca este ceva care apartine, in mod sigur, primei excursii sunt emotiile cu care se apropie de fiecare obiectiv turistic si pe care le cunoaste la contemplarea lui. Sunt emotii pe care numai momentul ineditului ti le poate da si pe care le simti la fiecare pagina.
Suntem siguri ca este sincer cand afirma ca nu a luat niciun fel de note scrise din calatoriile sale, note care sa-l ajute la reconstituirea acestora, la scrierea amintirilor sale. Nu s-a putut abtine sa nu faca unele notari in genul sau, punandu-si pe hartie impresiile sub forma unor desene. Cateva dintre acestea le-a reprodus in albumul de la sfarsitul volumului mereu citat. Le-am admirat fara rezerve, finetea desenului, puterea de observatie, siguranta executiei. Desigur, noi nu le-am putut localiza, nu am putut stabili monumentul care le-a inspirat si amplasat, pentru el insa, privindu-le in momentul cand isi scria amintirile, i-au readus in memorie multe episoade si amanunte din calatoriile efectuate. Dupa cum stim, Socolescu a reusit sa-si termine numai prima parte a amintirilor – care i-a fost si publicata postum – care merge numai pana prin 1923-1924. Desigur, el a calatorit si mai tarziu, dar nu avem despre aceasta decat referiri cu totul vagi in „Amintirile” sale. Oricum, stim ca a revazut Constantinopolul de mai multe ori, poate si alte locuri din Turcia, Ungaria, Austria si Italia. Fara sa-i cunoastem traseul si durata stim ca a facut (trimis de primarie si Camera de Comert Ploiesti) o calatorie de documentare pentru proiectarea Halelor Centrale. Nici acum nu cunoastem durata calatoriei si traseul ei precis, dar stim ca a vizitat localitati unde avea ce vedea in domeniul care il interesa din Franta, Germania, poate si din Belgia sau Elvetia. Si mai stim ca deplasarea i-a fost de folos, proiectand Halele Centrale din Ploiesti, altceva decat tot ceea ce vazuse, mai frumos, mai functional si mai trainic, decat edificiile care-i trecusera pe sub ochi.
Toma T.Socolescu a fost un mare, un veritabil calator.
Paul D.POPESCU
