Liderul PSD, Victor Ponta, afirma ca isi doreste “ca UDMR sa intre in Parlament, si nu partidul lui Tokes”, intrucat din punctul de vedere al USL “Tokes reprezinta un mod de a face politica extremist, aproape fascist”, adaugand insa ca ar vrea ca UDMR sa fie in opozitie. Victor Ponta a declarat, sambata, intr-o conferinta de presa la Sfantu Gheorghe, ca UDMR va trebuie sa isi asume, la urmatoarele alegeri, responsabilitatea pentru masurile Guvernului din care a facut parte si pe care l-a sprijinit. Ponta a subliniat ca acest lucru nu inseamna ca ar dori ca UDMR sa nu intre in Parlament la viitoarele alegeri, ci dimpotriva. “Ceea ce am spus – si reiau acum – este ca imi doresc foarte mult ca UDMR sa intre in urmatorul Parlament. De ce imi doresc acest lucru? Deoarece pentru o tara democratica o minoritate importanta, cum este cea maghiara, fara o reprezentare parlamentara, ar fi un lucru rau. Ar insemna, practic, ca toate tensiunile raman pe plan local, ceea ce nu-i bine”, a spus Ponta.
Un alt motiv pentru care liderul PSD a afirmat ca doreste ca UDMR sa intre in Parlament este acela ca pentru USL “partidul lui Tokes Laszlo” nu a fost si nu va fi niciodata un partener de dialog. “Deci imi doresc ca UDMR sa intre in Parlament, si nu partidul domnului Tokes, pentru ca, din punctul nostru de vedere, al USL, domnul Tokes reprezinta un mod de a face politica extremist, aproape fascist, apropiat de modul de a face politica al unor partide, chiar si al domnului Orban sau al Jobbik-ului si a altor partide de extrema dreapta din Ungaria, si pentru noi partidul domnului Tokes nu a fost si nu va fi niciodata un partener de dialog”, a afirmat Ponta. Totodata, Ponta a mentionat ca exista posibilitatea ca in urmatorul Parlament sa intre “partide extremiste, cum ar fi Partidul Poporului sau Partidul Romania Mare”.
“UDMR sa fie in opozitie, daca mai intra PDL, dupa ei n-o sa plang, probabil ca o sa intre partide extremiste, cum ar fi Partidul Poporului sau Partidul Romania Mare, si atunci opozitia va fi dificila cu UDMR si PRM sau PP, dar aceasta este o responsabilitate pe care va trebui sa o asume domnul Kelemen Hunor si ceilalti lideri nationali ai UDMR, care au respins de fiecare data orice oferta de colaborare din partea noastra. Acum deja lucrurile sunt transate si, dupa alegerile urmatoare, imi doresc ca UDMR sa fie in Parlament, dar in opozitie”, a conchis Victor Ponta.