Şeful Misiunii Fondului Monetar Internaţional, Jeffrey Franks, a declarat duminică, într-o conferinţă de presă, că a participat săptămâna trecută la o petrecere organizată la Buşteni, sponsorizată de Ministerul Finanţelor şi Banca Naţională a României, dar că are conştiinţa curată în ceea ce priveşte acel eveniment.
„Duminica trecută, după ce am lucrat la centrul BNR, am fost invitat la o masă sponsorizată de Finanţe şi BNR, cu un meniu şi muzică tradiţională românească. Am participat la această masă şi am apreciat şi mai mult bunătăţile din România. Sunt o persoană de religie mormonă, nu fumez, nu beau alcool şi nu ne permitem un comportament imoral. Am conştiinţa curată”, a spus Franks, citat de Agerpres.

Vedeti filmul aici.