In orasul nostru, exista o colonie germana puternica, inca din secolul al XIX-lea, formata si din austrieci si din alte nationalitati existente in Imperiul Habsburgic vorbitoare de limba germana. Inca de la inceputul celei de-a doua jumatati a secolului, aici aparuse un fel de agentie diplomatica, “starostia din Ploiesti“, subordonata consulatului austriac de la Bucuresti, care “proteja“ intreaga colonie germana. Mult mai tarziu, dupa 1900, si Imperiul German si-a creat la Ploiesti un consulat (pe strada Elisabeta, colt cu strada Eminescu), subordonat legatiei de la Bucuresti, dar ambele colaborau foarte bine si colonia nu s-a divizat.
Colonia germana era numeroasa si foarte bine organizata. Avea un sediu central pe viitoarea strada Anastase Panu, cu sala de festivitati, cor, biblioteca, intr-o vreme si fanfara, echipa de teatru si echipa de popice.
Desigur ca, in curand, au dorit si un invatamant bilingv, in nemteste si in romaneste. Evident, pretentiile lor nu mergeau spre un invatamant secundar, care trebuia sa fie public, ci numai spre unul primar, care sa-i pregateasca pe copiii celor din colonie pentru o meserie, pentru comert sau pentru o scoala secundara romaneasca. De aceea, inca din penultimul deceniu al secolului al XIX-lea, s-a injghebat o scoala particulara, confesionala, “Scoala Evanghelica“.
Dupa bunul obicei nemtesc, de a da oricarei actiuni o baza materiala solida, colonia a mers repede si in aceasta directie. Ea s-a grabit sa achizitioneze un teren de peste 1.000 mp, in apropiere de Bulevardul care se construia si nu departe de gara orasului. Locul, destul de scump, dar mult mai ieftin decat avea sa fie dupa terminarea Bulevardului (1897), se gasea pe o ulita nou taiata care avea sa devina, in 1882, strada Carmen Sylva (azi strada Nicolae Iorga).
Toata incinta a fost bine imprejmuita, spre vest, adica spre strada si spre est, unde terenul mergea pana aproape de Calea Bucuresti, incinta era din zidarie. In fata, ingradirea lua aspectul fatadei unei curti aristocratice. Jos, la baza, era un postament lung din piatra cioplita, din care se ridicau, la distanta de trei metri niste pilastri din acelasi material, terminati cu niste mici, acoperisuri de ceramica.
Intre pilastri, niste panouri de zidarie, mai scunde si mai subtiri decat restul, sunt patrunse de niste mari goluri umplute cu grilaj de fier forjat.
Edificiul era impunator. Niciuna dintre scolile primare din oras nu se putea compara, nici pe departe, cu el. Proiectat, probabil, de un arhitect vienez, edificiul avea un pod cu lucarne si, sub el, un etaj si un parter la fel de inalte, ca si un subsol partial. Fatada principala, cea dinspre strada, avea cam jumatate din lungimea celor laterale.
Desi interiorul era unitar, din afara cladirea facea impresia ca este formata din cinci nave. Aceasta impresie era oferita de cele doua “bastioane“ marginale, care avansau din fatada cu aproape doi metri, dar si de un al treilea, central, avansand cu ceva mai putin de un metru. Acesta din urma era cel mai “lucrat“, in el practicandu-se intrare principala, sub o frumoasa arcada, iar la etaj – o usa – fereastra, raspunzand intr-un mic balcon, acoperit cu o alta arcada, in forma de potcoava. Deasupra era un pseudo fronton in care era fixat ceasul (orologiul) scolii. Si pe partile laterale era cate un asemenea bastion, hai sa-i zicem asa, asemanator cu cele din fata. Ferestrele foarte lungi, cu multe ochiuri de geam, in profiluri deosebite, ritmau impresionant fatadele.
Daca adaugam spatiul interior, urias si bine compartimentat, ne dam seama ca era unul dintre cele mai impozante si mai functionale edificii publice din oras. Acest complex scolar a purtat numele de “Gottes Segen“ (Binecuvantarea Domnului) si a fost terminat prin 1894-1895. El a adapostit “Scoala Evanghelica“ si, putin mai tarziu, si Scoala frobelliana “Gotes Segen“, prima gradinita din Ploiesti.
Ca si la Scoala Evanghelica, si la gradinita predau perechi de cadre didactice, o romanca si o nemtoaica. Profesoara frobelliana de limba germana a fost, in tot timpul existentei gradinitei, fraulein Elisabeth S. Thrile (frau Lizi). Profesoara frobelliana de limba romana a fost, mai intai, cativa ani, doamna Ana Berindei si, apoi, Olimpia Ghitescu. Ele s-au impacat bine, presupunem, toate trei vorbind ambele limbi.
Nu avem niciun fel de informatie despre continutul invatamantului prescolar din aceasta institutie. Ceea ce mai putem spune este ca gradinita a functionat pana in iunie 1916, intrarea in razboi a Romaniei curmandu-i existenta. Ceea ce am putea adauga este faptul ca, pe langa copii germani, a fost frecventata si de copii de alte nationalitati, inclusiv romani.
In toamna 1916, autoritatile romane nu au mai permis redeschiderea cursurilor. Localul a fost rechizitionat imediat si transformat in spital militar – zona interioara. Ocupand Ploiestii, in noiembrie 1916, armata germana a pastrat noua intrebuintare a localului, facand aici un lazaret si asa a ramas pana la sfarsitul razboiului.
Dupa incheierea pacii, in contul despagubirilor de razboi, statul roman a confiscat intregul patrimoniu al coloniei germane, printre care si acest edificiu. Dupa ce se facusera in 1918-1919 unele reparatii si renovari, el a fost atribuit scolii normale de fete, care l-a detinut pana la desfiintarea ei (1968). Peste un deceniu si ceva, localul a fost redat invatamantului pedagogic, care il detine si astazi.
Desigur, anii au adus nenumarate constructii, reconstructii, renovari acestui complex arhitectonic, astfel incat, in prezent, nimic nu mai arata ca odinioara. Am staruit mai mult asupra acestui edificiu si pentru ca in el a functionat prima gradinita din Ploiesti, dar si pentru ca vom mai reveni asupra lui in rubrica noastra.
Paul D.POPESCU
