Echipa Steaua Bucuresti a fost invinsa, joi, pe teren propriu, cu 1-0 (0-0), de formatia olandeza Twente Enschede, in prima mansa a 16-imilor de finala ale Ligii Europa, disputata pe Arena Nationala. Unicul gol al partidei a fost marcat de Ola John, in minutul 53, cu un lob de la 17 metri, dupa ce Prepelita a ratat o degajare. Cartonase galbene: Dananae ‘16, Martinovici ‘55, Bicfalvi ‘90+2. La meci au asistat aproximativ 47.000 de spectatori. Inainte de inceperea partidei, fanii stelisti i-au adus un omagiu fotbalistului echipei FC Utrecht, Mihai Nesu, ramas partial paralizat in urma unui accident suferit in mai 2011. Galeria Stelei aflata la peluza in Arena Nationala a scris numele lui Nesu folosind cartoane galbene, iar chipul jucatorului a fost realizat din cartoane albe. De asemenea, inainte de inceperea jocului, tot stadionul a scandat numele lui Nesu. Fanii stelisti au afisat si un banner cu mesajul: “Luctor et Emergo” (Lupt si ma ridic la suprafata). Crainicul stadionului a anuntat ca Nesu a trimis un mesaj de multumire pentru coregrafie. Returul va avea loc joia viitoare, de la ora 20.00, la Enschede.
Tehnicianul echipei Steaua, Ilie Stan, a declarat, joi seara, dupa infrangerea din meciul cu Twente Enschede, scor 0-1, din 16-imile de finala ale Ligii Europa, ca este dezamagit de acest rezultat, precizand ca elevii sai au pierdut nemeritat si ca un 0-0 ar fi fost multumitor. “Sunt dezamagit ca am pierdut acest joc nemeritat. A fost o greseala pe fondul unui dezechilibru intre fundasii centrali. Asta e fotbalul, nu am ce sa le reprosez jucatorilor mei, mai avem un meci si cred ca daca vom reusi sa inscriem datele problemei se vor schimba. Pentru noi era foarte important sa nu luam gol, pentru ca eram siguri ca puteam sa dam. Cu un 0-0 cred ca eram multumiti “, a spus Ilie Stan. Tehnicianul a precizat ca pentru Tatarusanu a fost greu “sa pareze acel gol”. “Poate l-a prins si un pic in miscare. Cei de la Twente nu prea au avut ocazii, poate in prima repriza la Dananae, dar pot spune ca nu ne-au surprins cu nimic, ba din contra, noi am avut ocazii mai bune, dar din pacate nu am reusit sa inscriem. Si jucatorii erau dezamagiti pentru asta. Eu am incredere in jucatorii mei si cred ca in Olanda putem intoarce acest rezultat”, a adaugat el.