Un echipaj de jandarmi din cadrul Gruparii Mobile “Matei Basarab” din Ploiesti a prins doi barbati care transferau dintr-un autobuz apartinand Regiei Autonome de Transport Public (RATP) Ploiesti, intr-un autoturism care apartinea unuia dintre cei doi, 60 de litri de motorina! Cei doi se aflau in zona bazei de transport, iar cand au fost intrebati de catre oamenii legii de unde au carburantul, au dat din umeri…
Dupa verificarile de rigoare, a fost stabilita identitatea acestora – N.C.M. si V.T.M., de 30 de ani si, respectiv, de 42 de ani. In continuare, jandarmii au contactat reprezentantii RATP, ocazie cu care li s-a reamintit acestora din urma interdictia angajatilor de a scoate sau de a introduce carburanti din si in interiorul bazei de transport, alimentarea autobuzelor efectuandu-se la statiile Peco Rompetrol din municipiu. Cei 60 de litri de motorina au fost restituiti societatii, iar celor in cauza le-au fost intocmite documente de constatare sub aspectul infractiunii de furt calificat. Dosarul cu documente a fost inaintat Parchetului de pe langa Judecatoria Ploiesti.
Contactat telefonic, directorul RATP Ploiesti, Radu Popescu, ne- a spus ca, deocamdata, cei doi nu au fost sanctionati, asteptandu-se procesul verbal de constatare a infractiunii de la jandarmerie. Intrebat daca au mai fost comise furturi de catre angajati, ne-a spus ca da, in fiecare an fiind prinsi unul sau doi angajati, cei mai multi dintre ei – soferi.
(F.T.)













