Personalul Penitenciarului Ploieşti, impresionat de situaţia gravă în care se află semenii lor din zonele afectate de căderile masive de zăpadă din unele regiuni ale ţării, a decis iniţierea unei campanii umanitare de strângere de fonduri pentru achiziţionarea de alimente de bază şi semipreparate neperisabile pentru a fi trimise în zonele afectate.
Astfel, în urma campaniei derulate timp de trei zile în penitenciar, cadrele unităţii au donaţ suma de 680 RON din care s-au achiziţionat produse şi alimente neperisabile.
De asemenea, 680 persoane private de libertate aflate în custodia Penitenciarului Ploieşti au renunţat în zilele de 15, 16 şi 17 februarie 2012 la mesele de dimineaţă şi seară, donând în acest mod, alimentele necesare preparării hranei, însumând: 307 bucăţi pâine, 22,5 kg margarină, 3,6 kg brânză, 5 litri ulei, 5 kg griş, 13 kg zahăr, 3 kg făină, 40 kg paste făinoase, 10, 6 kg pastă de tomate, 22 kg biscuiţi;
În cursul zilei de astăzi, alimentele au fost predate la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Prahova, unde a fost organizat un centru de colectare judeţean, în acest scop.