Peste 3.600 de someri vor fi formati profesional in luna februarie, in cadrul celor 175 de programe care vor fi organizate in toata tara de catre Agentia Nationala pentru Ocuparea Fortei de Munca (ANOFM). Judetele in care se vor organiza cele mai multe cursuri sunt Vaslui (360 de persoane), Alba (292), Mures (252), Iasi (200), Covasna (180), Prahova situandu-se undeva la mijlocul clasamentului, cu 140 de persoane instruite. Potrivit ANOFM, meseriile cele mai solicitate pentru care se organizeaza programe de formare profesionala sunt: lucrator in comert (444 persoane), bucatar (299), inspector resurse umane (239), operator introducere, validare si prelucrare date (230), zidar, pietrar, tencuitor (164), dulgher, tamplar, parchetar (134), instalator instalatii tehnico-sanitare si de gaze (126), lucrator finisor pentru constructii (122), cofetar-patiser (116) si comunicare in limba engleza (112). In ceea ce priveste judetul Prahova, Agentia Judeteana Pentru Ocuparea Fortei de Munca va pune la dispozitie cinci cursuri de perfectionare, a cate 28 de locuri fiecare. Astfel, primul curs care va incepe pe 15 februarie este cel de confectioner, care va dura zece saptamani, iar ca si conditie beneficiarii trebuie sa aiba o pregatire minima de opt clase. Incepand de pe 21 februarie, timp de 30 de saptamani, se va derula cursul de pedagog social, pentru care sunt necesare studii superioare. Din 22 februarie, AJOFM Prahova va desfasura, pentru opt saptamani, un curs de comunicare in limba engleza pentru care persoanele participante trebuie sa aiba minimum opt clase. Pe 24 februarie, va incepe cursul pentru agenti de paza si ordine, cu durata de 10 saptamani, conditia fiind ca beneficiarii sa aiba minimum opt clase. Ultimul curs de imprimator serigraf va incepe de pe 27 februarie si va dura 16 saptamani, iar pentru a se inscrie la acesta participantii trebuie sa aiba minimum zece clase. ,,Practic, de astazi (n.n. – ieri) toti cei interesati sunt asteptati sa se inscrie la centrul nostru de formare profesionala, din Soseaua Vestului nr. 19, fosta cladire a scolii de soferi’’, ne-a precizat Cristiana Oprita, purtatorul de cuvant al AJOFM Prahova.
In ceea ce priveste actele necesare, indiferent de cursul ales, acestea sunt: carte de identitate (copie si original), certificatul de nastere (copie si original), certificatul de casatorie, daca este cazul (copie si original), actul de studii (copie si original), carnetul de somer (copie si original), adeverinta medicala eliberata la medicul de familie pe care sa scrie ,,apt de munca’’, adeverinta de venit eliberata de Administratia Finantelor Publice pentru persoanele fara indemnizatie de somaj si fara venituri, precum si adeverinta de inregistrare la somaj ca persoana aflata in cautarea unui loc de munca, pentru persoanele care nu sunt incadrate sau nu au venituri. Inscrierile la cursuri se finalizeaza la completarea numarului de locuri.
C. DOBRE