În ziua de 24.01.2012, în jurul orei 19.10, dispeceratul Secţiei 4 Poliţie Ploieşti a fost sesizat de reprezentanţii unei unităţi de învăţământ, cu privire la faptul că un elev a fost agresat de un individ necunoscut.
Cu ocazia primelor verificări efectuate de echipa operativă deplasată la faţa locului, a fost identificat şi depistat bărbatul respectiv, acesta fiind D. Nicolae, în vârstă de 34 de ani, domiciliat în Ploieşti.
Astfel, s-a stabilit că bărbatul a pătruns fără drept în incinta unităţii şcolare, bruscându-l pe agentul de pază care asigura obiectivul. Suspectul a pătruns apoi într-o sală de curs situată la parter şi a lovit cu palma peste faţă unul dintre copiii care participau la ora de curs, după care a plecat, adresând minorului cuvinte şi expresii jignitoare.
Bărbatul declară că a recurs la acest gest ca urmare a unor divergenţe existente între fiica lui şi minorul respectiv, colegi la aceeaşi unitate de învăţământ.
Poliţiştii au luat măsura sancţionării contravenţionale a bărbatului conform prevederilor Legii 61/1991, totodată fiindu-i întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de lovire şi ultraj contra bunelor moravuri.
Astăzi, suspectul a fost reţinut pentru o perioadă de 24 de ore, urmând a fi prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă.