Pentru reducerea intr-un ritm mai accelerat a arieratelor (datorii neachitate de unul, doi sau chiar mai multi ani), functionarii Directiei Generale a Finantelor Publice (DGFP) Prahova au pus, si anul trecut, un accent deosebit pe masurile de executare silita a agentilor economici debitori. Prin aceasta modalitate prevazuta de lege s-a reusit incasarea la bugetul statului a sumei de 247.835.000 de lei, dupa cum ne-a confirmat purtatoarea de cuvant a institutiei amintite – Iulia Dumitrascu. O parte insemnata dintre societatile comerciale aflate pe „lista neagra” si-au achitat debitele – insumand 132.534.000 de lei – chiar la scurt timp de la primirea somatiilor, semn ca acestea au ajuns intr-o astfel de situatie nedorita in principal din cauza contextului economic defavorabil pe care-l traverseaza, de cativa ani, Romania. Diferenta pana la suma amintita a fost incasata in urma aplicarii masurilor de poprire asupra disponibilitatilor existente in conturile bancare ale agentilor economici restantieri, asupra veniturilor datorate de terti ori a valorificarii, prin licitatie publica, a bunurilor mobile sau imobile apartinand debitorilor si sechestrate, potrivit legii, de catre functionarii DGFP Prahova. Intre acestea, au predominat autoturismele si utilajele tehnologice de diverse tipuri, dupa cum n-au lipsit nici apartamentele sau terenurile agricole ori cu alta destinatie.
In anul 2012, functionarii Fiscului continua sa situeze in prim-plan masurile de executare silita impotriva rau-platnicilor. Astfel, numai in luna in curs, au fost organizate 30 de licitatii publice pentru valorificarea unor bunuri apartinand debitorilor: autoturisme, cladiri de locuit, laptopuri, confectii, utilaje diverse (barca cu motor, excavator cu senile, tractor). In functie de numarul acestor licitatii, Prahova figureaza undeva la mijlocul clasamentului pe tara, in frunte aflandu-se judetele Timis (162 de licitatii), Valcea (118) si Mures (112), iar la polul opus – judetele Sibiu (4),
Salaj (1) si Maramures (zero!).
D. CONSTANTIN















