Pomenirea Sfintilor Vasile cel Mare, Grigorie Cuvantatorul de Dumnezeu si Ioan Gura de Aur

Pricina acestui praznic a fost urmatoarea: in zilele imparatului Alexie Comnen, care a luat sceptrul imparatiei in anul 1081, dupa imparatul Botaniat, s-a iscat neintelegere intre oamenii cei mai de cinste si mai imbunatatiti. Unii cinsteau mai mult pe Vasile cel Mare, zicand ca este inalt la cuvant, iar la fapte se aseamana cu ingerii, nu era lesne iertator, era fire hotarata si nu era stapanit de niciun lucru pamantesc. Iar altii inaltau pe Ioan Gura de Aur, zicand ca este mai omeneasca invatatura lui si ca indreapta pe toti, si-i indupleca spre pocainta prin dulceata graiului sau. Ei ziceau ca Ioan Gura de Aur sta mai presus decat marele Vasile si de Grigorie, prin multimea cuvantarilor sale, cele dulci ca mierea, prin puterea si adancimea cugetarii. Altii inclinau spre dumnezeiescul Grigorie, ca el ar fi intrecut pe toti, vestiti in invatatura elineasca, prin inaltimea, frumusetea si cuviinta cuvantarilor si scrierilor lui.
Deci, se ajunsese acolo ca lumea se impartise: unii se numeau ioanieni, altii vasilieni si altii grigorieni. Mai tarziu, dupa cativa ani, sfintii acestia se aratara, unul cate unul, dupa aceea cate trei impreuna, aievea, iar nu in vis, arhiereului care pastorea atunci cetatea Evhaitenilor, si care se numea Ioan, spunandu-i sa faca un singur praznic pentru toti trei. Asa s-a facut iar pace in randul binecredinciosilor.