Si la Budapesta si la Viena l-au impresionat mai ales acele centre civice, acele mari piete care reprezinta o pagina din istoria arhitecturii universale. Il descrie pe cel de la Budapesta, cu palatele lui, dar staruie mai mult asupra celui de la Viena. Este centrul unui <
Dar ceea ce urmareste aproape obsesiv sunt muzeele atat edificiile care le adapostesc, aspectul lor, felul in care au fost adaptate rolului lor extraordinar, cat si continutul lor. La Budapesta, muzeul de arta il entuziasmeaza cu monumentalitatea lui si cu atatea comori datorate marilor maestri in colectiile sale. Dar Viena ii intrece toate asteptarile. Este incantat de cele doua palate, datorate marelui arhitect german Semper si cladite cu lux si fast in arhitectura eclectica a vremii. Ele sunt identice, atat ca fatade, cat si ca distributie, finisaje, interioare, inaltimea salilor, plafoanele, iluminarea de sus. Unul gazduieste Muzeul de Stiinte Naturale, celalalt (asupra caruia s-a oprit mai mult) Muzeul de Istoria Artei. Aici, Socolescu a trait o adevarata revelatie. Autori (mai ales pictori), despre care citise si auzise atatea, i-au aparut sub ochi intr-o baie de frumos. Dupa aproape patru decenii, cand isi descrie amintirile, ii vin in minte nu stim cate nume si la fiecare o lucrare sau doua, o apreciere, un detaliu, o idee. Toate acestea l-au incitat sa strecoare si unele consideratii “Despre muzeele romanesti“, care i-au provocat o comparatie total nefavorabila acestora.
* * *
A doua excursie a sa, consemnata in “Amintiri“ sub titlul “Calatorie la Constantinopol“, a facut-o la sugestia unui amic al sau, avocatul si literatul Gh. Becescu- Sylvan tot in 1913. A acceptat si, impreuna cu acesta si cu familiile lor, s-au pregatit pentru plecare, pregatirile fiind foarte scurte, neavand nevoie de pasaport si leul romanesc, foarte puternic atunci, putand fi schimbat oriunde. La Bucuresti, asteptand trenul care sa-i duca la Constanta, s-au intalnit cu Nicolae Iorga, care, in 1906, facuse un mai lung voiaj acolo si scrisese si o carte “Prin Bulgaria la Constantinopol“. Desigur, excursia era una de agrement, fara nimic profesional. Totusi, Socolescu ramanea un arhitect si chiar in timpul scurt al sejurului a “vazut“ atatea lucruri pe care ceilalti doar le-au observat, fiindca le-a privit nu numai cu curiozitate, ci si cu un profund interes si dragoste, cu intelegere. In numai cateva pagini, a facut turul arhitectonic al Istanbulului. A descris succint, dar pregnant, bisericile bizantine transformate in moschei (in frunte cu Agia Sofia sau Cahrieh Giami), dar a trecut in revista si nenumarate geamii (cea albastra, in primul rand, cu arhitectura ei insolita si decoratiile interioare tipic musulmane). Nu scapau atentiei lui nici arsenalul Top Hane, nici palatele imperiale. Desi nu incearca sa-si etaleze cunostintele sale istorice si geografice, nu putem sa nu observam ideile si informatiile obtinute din literatura bizantina, din Procopius, din Ducas si – fara sa-i dea numele – din Laonic Chalkokondil, dar si din Ch. Diehl sau Nicolae Iorga.
Caderea Constantinopolului este magistral evocata de Socolescu dupa toate aceste izvoare. Este adevarat ca amintirile de atunci – puse pe hartie cu cateva decenii mai tarziu -, erau contaminate de impresiile unor vizite ulterioare, mai ales cand este vorba despre viata sociala si cotidiana. Admira masurile si reformele lui Kemal Ataturk, care au modernizat statul si poporul turc, dar constata ca ele au diminuat mult farmecul si pitorescul Istanbulului.
Paul D.POPESCU
