Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că în judeţul Braşov, începând cu ora 12:20, s-a luat măsura devierii traficului rutier de pe DN1, dinspre Braşov către Valea Prahovei, pe DN1A Săcele – Cheia – Ploieşti, în vederea evitării ambuteiajelor pe raza staţiunilor montane.
De asemenea, a fost restricţionată şi circulaţia pe DN73A, dinspre Râşnov către Predeal, iar conducătorii auto care vin din zona Bran – Moeciu sunt îndrumaţi fie către municipiul Braşov (de unde continuă drumul spre Bucureşti prin Cheia), fie către Piteşti, pe DN73 (de unde pot merge spre Bucureşti pe autostrada A1).
Pe DN1, între Comarnic şi Azuga, se circulă îngreunat, în coloană, în ambele sensuri de mers.