Sesizarile senatorului PSD Iulian Badescu facute impotriva primarului Andrei Volosevici, in legatura cu nereguli facute de acesta in activitatea de administrare a Ploiestiului, au avut efectul scontat. O asemenea sesizare inaintata de parlamentarul social-democrat pe adresa Procurorului General al Romaniei – cea legata de protocolul semnat intre Dalkia si Primaria Ploiesti – a ajuns la Parchetul de pe langa Judecatoria Ploiesti.
Confirmarea poarta semnatura procurorului general al Parchetului de pe langa Curtea de Apel Ploiesti, Liviu Mihail Tudose, senatorul Iulian Badescu fiind instiintat ca: „Prin ordonanta nr. 783/P/2011 din data de 21.11.2011 a Parchetului de pe langa Curtea de Apel Ploiesti s-a dispus declinarea cauzei spre competenta solutionare in favoarea Parchetului de pe langa Judecatoria Ploiesti, dat fiind ca exista indicii cu privire la savarsirea infractiunii prevazute de articolul 248 Codul Penal de catre Andrei Volosevici, primarul municipiului Ploiesti, si de catre consilierii locali care au aprobat protocolul incheiat intre municipiul Ploiesti si S.C. Dalkia Termo Prahova S.R.L. prin Hotararea nr. 166/31.05/2011”. Asa cum v-am mai informat in editiile ziarului nostru, pe data de 23 septembrie a.c., senatorul Iulian Badescu a facut o sesizare catre Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, adresata Procurorului General al Romaniei, solicitand verificarea legalitatii protocolului semnat intre Dalkia si muncipalitatea ploiesteana. Este vorba despre documentul in baza caruia, in schimbul renuntarii de catre Dalkia de a mai percepe taxe pentru acordarea avizelor de racordare la retelele publice de alimentare cu energie termica si eliberarea acordurilor necesare obtinerii avizelor de construire necesare persoanelor fizice si juridice, Primaria Ploiesti se obliga sa finanteze si sa execute refacerea carosabilului cu beton si asfalt, in urma lucrarilor efectuate de catre Dalkia. In conferinta de presa organizata special pe aceasta tema, pe data de 23 septembrie, in care anunta depunerea sesizarii la care ne referim, senatorul Badescu declara ca acest protocol este unul cusut cu ata alba, avand in vedere ca imediat dupa ce masina de vot a primarului Volosevici si-a dat acordul pentru aprobarea proiectului de hotarare, Dalkia a devenit unul dintre sponsorii publicatiei muncipalitatii „D’ ale Ploiestilor”. Subliniind ca „interesul primordial al primarului si al consilierilor locali este acela de a proteja locuitorii Ploiestiului si nu interesele unei entitati de drept privat, prin scutirea acesteia de la efectuarea unor investitii la care s-a obligat initial prin contractul de concesiune si preluarea acestora in sarcina bugetului local”, parlamentarul Badescu semnala procurorului general ca, in cazul adoptarii acestui protocol, primarul Volosevici a savarsit un abuz in serviciu. Iar procurorii, dupa cum se vede, ii dau dreptate.

N.DUMITRESCU