Lucratorii Biroului de Investigare a Fraudelor au dispus inceperea urmaririi penale fata de I. Iulian, din Ploiesti, care este acuzat ca in perioada 2009 – 2010, in calitate de administrator al unei societati comerciale, a declarat fictiv sediul social al societatii.
De asemenea, potrivit oamenilor legii, acesta nu a inregistrat in contabilitate, in aceeasi perioada mentionata, toate operatiunile comerciale derulate, ceea ce a condus la influentarea rezultatului fiscal in minus. In urma activitatilor ilegale a prejudiciat bugetul consolidat al statului cu 1.109.452 de lei (din care impozit pe profit suplimentar- 507.178 de lei si TVA – 602.274 de lei).

Cod de conduita pentru gestionarea fondurilor europene

Reprezentantii Executivului au subliniat necesitatea respectarii unui cod de conduita de catre persoanele care gestioneaza fonduri europene, astfel incat sa se evite incompatibilitatea si conflictele de interese, a anuntat ministrul Afacerilor europene, Leonard Orban.
Printre prioritatile noului minister s-a numarat si cresterea gradului de corectitudine in ceea ce priveste gestionarea fondurilor comunitare. “Nu ne propunem sa venim cu prevederi noi, dar vrem sa venim cu un instrument care sa aiba in special un caracter de preventie, iar pe de alta parte, sa prezinte si un inventar al diferitelor cazuri in care personalul care lucreaza in sector poate sa se afle in situatii de incompatibilitate sau in situatii de conflict de interese”, a precizat Ludovic Orban. El a mai adaugat ca tuturor celor care lucreaza in aceste structuri li se va solicita sa dea o declaratie pe proprie raspundere ca nu se afla in incompatibilitate sau conflict de interese, iar in cazul in care nu vor respecta ceea ce este scris in respectiva declaratie, vor suporta rigorile legii.