Poliția Locală Ploiești informează că, în această dimineață, reprezentanți ai Compartimentului Circulație pe Drumurile Publice au efectuat, împreună cu lucrători ai Brigăzii Poliției Rutiere Prahova, o acțiune comună pe tema transportului ilegal de persoane.
Astfel, în intervalul orar 05:30-08:00, pe străzile Poștei, Grădinari și în cartierul Mihai Bravu, au fost aplicate operatorilor de transport persoane 16 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 4.000 lei, pentru nerespectarea traseelor de deplasare stabilite de Consiliul Local Ploiești.
Totodată, un echipaj al Poliției Locale a acționat, între orele 06:00-08:00, pe Șoseaua Vestului, aplicând în temeiul Hotărârii Consiliului Local nr.131/2011, pentru circulația autovehiculelor destinate transportului de marfă, cu masă maximă autorizată de peste 7,5 tone, 3 sancțiuni contravenționale în valoare de 750 lei, întrucât conducătorii autovehiculelor respective nu dețineau autorizația de acces emisă de Primăria Municipiului Ploiești.
Astfel de acțiuni vor continua în perioada următoare și în alte zone ale municipiului.
Acasă STIRI DE ULTIMA ORA! Poliția Locala a dat, astazi, 19 amenzi pentru ilegalitați ale mașinilor de...