Şumudică are de plătit o poliţă celor de la Astra. Dat afară deşi nu a avut nicio înfrângere cu ploieştenii, Şumi le cere jucătorilor săi să joace şi pentru el în meciul cu fosta echipă: „Am fost prea jignit de şefii Astrei”.
„Va fi un meci dificil pentru noi, dar o să îi rog pe jucători să joace şi pentru mine în acest meci. Chiar o să vorbesc cu ei şi o să le spun acest lucru, o fac şi public, nu este nici o problemă. Am fost prea jignit de conducătorii Astrei şi nu meritam acest lucru. O să le spun băieţilor că am plecat la un drum împreună şi nu o să îi trădez, vreau să facem treabă împreună”, a declarat Marius Şumudică.
El a adăugat că din punctul lui de vedere conflictul cu conducătorii Astrei este încheiat şi nu ţine să demonstreze nimic nimănui de acolo.

Citiți mai multe pe www.prosport.ro.