In perioada 1 ianuarie – 31 octombrie a.c., bugetul general consolidat a inregistrat un deficit de 13,3 miliarde de lei (respectiv 2,4 la suta din PIB), fata de un deficit anual prevazut de 4,4 la suta din PIB, potrivit comunicatului Ministerului Finantelor. Comparativ cu perioada similara din anul anterior, veniturile bugetului general consolidat au crescut cu 8,6 la suta, pana la suma de 148,7 miliarde de lei. Cea mai mare crestere a fost consemnata la capitolul TVA – unde incasarile au fost mai mari cu 21,3 la suta, urmate de accize – cu 12,8 la suta, CAS – 9,2 la suta.
In ceea ce priveste cheltuielile bugetului general consolidat, acestea au insumat 161,96 miliarde de lei, in crestere cu 0,9 la suta fata de aceeasi perioada a anului precedent. Cheltuielile cu bunuri si servicii s-au majorat cu 4,4 la suta, din cauza platilor pentru servicii medicale si medicamente. Cea mai mare crestere a fost inregistrata la bugetele locale (16,1 la suta) ca urmare a preluarii spitalelor de catre administratiile publice locale. Se mentin, in continuare, sub nivelul din aceeasi perioada a anului trecut, cheltuielile de personal (-12,8 la suta), cheltuielile cu subventiile (-13,4 la suta) si cele cu asistenta sociala (-1,1 la suta). Cheltuielile pentru investitii – care includ cheltuielile de capital, precum si cele aferente programelor de dezvoltare finantate din surse interne si externe – au insumat, pe primele 10 luni, 26,3 miliarde de lei fata de 22,5 miliarde de lei inregistrate in aceeasi perioada a anului 2010.
C.D.














